Profesorul Dan Voiculescu a ţinut o conferinţă de presă, duminică seară, pentru a explica detalii din dosarele în care este implicat dar şi pentru a face o serie de anunţuri.
Printre acestea, profesorul a explicat că a pus bazele unui ONG care are ca obiect de activitatea descoperirea tuturor activităţilor lui Traian Băsescu de după 1989.
"Am pus bazele primei organizaţii neguvernamentale care va avea ca obiect de activitate descoperirea tuturor activităţilor lui Traian Băsescu de după 1989 şi mai ales din ultimii 10 ani, de când este preşedintele României. Acest ONG va lucra în sistemul legal al ONG-urilor, va fi o organizaţie de investigaţii şi, cu metodele legale, va încerca să aducă în faţa opiniei publice toate activităţile lui Traian Băsescu de duppă 1989", a explicat profesorul Voiculescu.
De asemenea, profesorul Voiculescu a explicat că este în stadiu avansat de discuţii pentru a realiza un manual care să cuprindă cazurile aberante din justiţia română, pentru a fi prezentat sutdenţilor din România şi la nivel european.
"Am discuţii foarte, foarte avansate, cu profesori renumiţi din dreptul penal, pentru a realiza un manul. Manualul va fi format numai şi numai din studii de caz. Vor fi selectate cazurile cele mai aberante din justiţia română din ultima perioadă. Îmi doresc ca acest manual să fie predat studenţilor de la drept, să fie tradus în mai multe limbi, ca să poată fi difuzat în mai multe ţări. Este o mică contribuţie a noastră la încercarea de a evita să se întâmple în viitor acte juridice făcute ilegal chiar de cei care ar trebui să slujească justiţia."
VEZI DECLARAŢIILE INTEGRALE ALE LUI DAN VOICULESCU
VEZI DECLARAŢIILE INTEGRALE ALE LUI DAN VOICULESCU