Antena 3 CNN Politică Dan Motreanu anunță că autostrada București-Giurgiu va fi primul drum strategic proiectat prin modelare 3D

Dan Motreanu anunță că autostrada București-Giurgiu va fi primul drum strategic proiectat prin modelare 3D

Autostrada Bucure?ti -Giurgiu
În urma studiului de fezabilitate, va fi stabilit profilul de autostradă sau de drum expres. Sursa foto: Facebook Dan Motreanu
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Iul 2024   •   23:01

Dan Motreanu, prim-vicepreşedintele PNL, a anunţat, luni, lansarea de către Compania Naţională de Investiţii Rutiere a caietului de sarcini pentru autostrada sau drumul expres Bucureşti-Giurgiu. El precizează că pentru prima dată la noi în ţară, un drum va fi proiectat prin modelare 3D. Studiul de fezabilitate va conţine şi soluţiile de conexiune cu Autostrada Bucureşti Sud (A0) şi cu noul pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse.

„Investițiile în infrastructura de transport sunt vitale pentru dezvoltarea unui județ. Compania Națională de Investiții Rutiere va lansa caietul de sarcini pentru autostrada sau drumul expres București-Giurgiu.

În urma studiului de fezabilitate, va fi stabilit profilul de autostradă sau de drum expres. ”Noi o să facem un calcul ce înseamnă traficul de perspectivă pe 25-30 de ani și în funcție de acest trafic de perspectivă, dacă este necesară o autostradă, o să facem de la bun început autostrada. Dacă datele ne arată că peste 25 de ani este încă suficient un drum expres, atunci o să mergem pe drum expres”, a declarat Gabriel Budescu, directorul general al Compania Naţională de Investiţii Rutiere", scrie Dan Motreanu pe Facebook. 

Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, pentru prima dată la noi în ţară, un drum va fi proiectat prin modelare 3D.

„Pentru prima dată la noi în țară, un drum va fi proiectat prin modelare 3D.

 În prezent, se poate ajunge cu mașina de la București la Giurgiu folosind DN 5, care tranzitează mai multe localități din județul Giurgiu. Viteza maximă admisă pentru mașini este de 130 de kilometri pe autostrăzi, 120 de kilometri pe oră pe drumurile expres, 100 km/h pe drumurile naţionale europene (E) şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri.

Studiul de fezabilitate va conține și soluțiile de conexiune cu Autostrada București Sud (A0) și cu noul pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse. Comisia Europeană va finanța studiul de fezabilitate pentru construirea unui nou pod peste Dunăre între Giurgiu și Ruse. Studiul de fezabilitate este în valoare de șapte milioane de euro.

Investițiile în infrastructura de transport sunt vitale pentru dezvoltarea unui județ. Compania Națională de Investiții...

Publicată de Dan Motreanu pe Luni, 22 iulie 2024

×
Subiecte în articol: Dan Motreanu PNL autostrada Giurgiu București
Citește mai multe din Politică
» Vezi toate știrile din Politică
Cele mai noi știri
Parteneri
x close