Antena 3 CNN Politică Dan Barna, veste proastă pentru liberali

Dan Barna, veste proastă pentru liberali

<1 minut de citit Publicat la 20:08 04 Noi 2019 Modificat la 20:08 04 Noi 2019
Dan Barna, veste proastă pentru liberali

Preşedintele USR, deputatul Dan Barna, a declarat luni că schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului după învestirea Guvernului Orban ar putea fi o variantă pe care o ia în calcul, însă a precizat că va trebui să vadă în mod concret ce voturi există pentru acest demers.

"Este o discuţie pe care am avut-o, o să vedem în zilele următoare cum vom proceda şi vom verifica din nou. Pentru că problema cu acest tip de majoritate care atârnă de trei-patru persoane în sus - în jos, este faptul că e totuşi volatilă şi e o slăbiciune a acestei opţiuni pe care şi-a asumat-o preşedintele Iohannis. S-a obţinut o victorie importantă astăzi, pentru că, într-adevăr, s-a scăpat de guvernarea Dăncilă şi aceasta era o cerinţă pe care cetăţenii o aveau de la noi în mod constant. Eu sunt de două luni în stradă şi oamenii îmi spuneau lucrul acesta, am scăpat de guvernarea Dăncilă, începem să reparăm România, modificările de conducere la Cameră şi Senat ar putea să fie una dintre variante, dar o să vedem în mod concret ce voturi există", a afirmat Barna, întrebat pe această temă.

×
Etichete: Dan Barna
x close