Premierul Dacian Cioloş a scris, pe Facebook, că fotografia în care apare călătorind spre Germania la clasa Economy nu face parte dintr-o campanie de PR, afirmând că a zburat de multe ori la această categorie.
„Nici eu nu sunt confortabil cu toată discuţia asta cu clasa Economy. Eu folosesc clasa Economy încă de când lucram la Comisia Europeană'”, a scris Cioloş într-un comentariu postat pe Facebook.
„Dar acum cu fotografia asta (de care eu nu am ştiut înainte să o vad în presă), lumea are impresia că e campania mea de PR. De ce nu putem accepta normalitatea ca normalitate fără atâtea speculaţii?”, a mai scris premierul.