Antena 3 CNN Politică Cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, suspectat în dosarul bancherilor

Cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, suspectat în dosarul bancherilor

M.Z.
4 minute de citit Publicat la 11:27 25 Mar 2013 Modificat la 11:27 25 Mar 2013
Cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, suspectat în dosarul bancherilor
Foto: Antena 3
Bebe Ionescu, cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, este suspect în dosarul bancherilor. Procurorii verifică implicarea acestuia în acordarea creditelor păguboase de către BRD.

Mai exact, acesta ar fi intervenit la persoane din conducerea instituţiei pentru a aproba împrumuturi mari, printre care şi cel al omului de afaceri Vasile Creştin, arestat în dosar.

Suspiciunile procurorilor au fost confirmate de declaraţia vicepreşedintelui băncii, Sorin Popa. Alături de Sorin Popa, în urmă cu o săptămână la DIICOT, a fost audiat şi fostul preşedinte al BRD, francezul Patrick Gelin. Acesta a petrecut aproximativ şase ore în biroul procurorilor. La ieşire a refuzat să facă declaraţii.

Acesta a demisionat brusc din funcţia de conducere de la BRD societe Generale în 2010, după auditul realizat la filialele bancare din Bucureşti. Are calitatea de martor, la fel ca Sorin Popa.

În prezent, procurorii încearcă să adune probe care i-ar duce la Bebe Ionescu şi la presupusul trafic de influenţă pe care l-ar fi făcut. Din informaţiile noastre, nu s-a început urmărirea penală faţă de acesta şi ar exista presiuni pentru ca anchetatorii să scoată din dosar interceptări. Bebe Ionescu susţine că nu a fost audiat în dosar.

"Îl cunoşteam pe Ionescu Gheorghe din 1998, când era director general la Fondului Privat de Stat şi de-atunci am avut mereu relaţii cordiale, întâlnindu-mă cu el uneori la evenimente şi având prieteni comuni cum ar fi Ilie Năstase, Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci. La unele mese participa şi preşedintele Patrick Gelin", a spus Sorin Popa, vicepreşedinte BRD (Sursa: dosarul bancherilor).

În acea perioadă, BRD a fost preluat de la Fondul privat de Stat de către Societe Generale, iar şef în cadrul băncii a fost numit şi Sorin Popa.

"Către sfârşitul anului 2009, Băjescu Dana (director bancă) mi-a spus că a trecut pe la ea "Bebiţă", fapt care mi-a creat impresia că îl cunoştea destul de bine. (...) În toamna anului 2009, şi Băjescu venise cu 2-3 clienţi care erau recomandaţi de Ionescu Gheorghe şi care aveau întârzieri la plată. În acest sens Băjescu m-a rugat să iau legătura cu Ionescu Gheorghe şi să vorbesc cu clienţii recomandaţi să platească, ceea ce am şi făcut. Ionescu Gheorghe a zis că nu-şi aminteşte de ei şi că nu el a obligat banca să le dea credite", spune Sorin Popa.

Ulterior, din cauza acestor credite, Dana Băjescu a fost reţinută în dosar şi este cercetată pentru acordarea creditelor păguboase.

"La sfârşitul anului 2009, începutul lui 2010, la una din întâlnirile cu Bebe Ionescu, în prezenţa lui Adriean Videanu, acesta mi-a spus că un anume Vasile Creştin doreşte să facă un proiect cu finanţare europeană şi să obţină de la BRD o cofinanţare. Până atunci auzisem de fraţii Creştin pe o relaţie Cristi Burci - Mitrea, iar eu datorită relaţiilor foarte apropiate cu Ilie Năstase care-mi spunea că Burci este un escroc, am considerat că nu este bine să am de-a face nici cu Creştin", precizează Sorin Popa.

În pofida acestui lucru, Vasile Creştin a obţinut creditul. În scurt timp însă au început să apară problemele cu împrumuturile nerestituite şi neplata ratelor. S-a făcut un audit în urma căruia s-a stabilit că imobilele ipotecate fuseseră supraevaluate.

Cel mai mare datornic era Vasile Creştin care figura cu împrumuturi în valoare de peste 17 milioane de euro.

Sorin Popa povesteşte că a fost chemat la sediul Societe Generale din Paris pentru a da explicaţii. "Am precizat că sunt informat că există un beneficiar al acestor credite în persoana lui Vasile Creştin, un cunoscut al lui Bebe Ionescu, care are relaţii multiple cu Societe Generale, cunoscând personal preşedinţii acesteia. Relaţia dintre Bebe Ionescu şi Vasile Creştin era una sensibilă din punctul meu de vedere, în sensul că în mediile pe care le frecventam, acest Creştin nu era cunoscut, în timp ce Bebe Ionescu făcea parte din Consiliul de Administraţie al Eximbank şi Petrom".

Preşedintele băncii a venit personal în România pentru a se ruga de Vasile Creştin să îşi onoreze obligaţiile.

"Când preşedintele băncii a venit în România şi i-am transmis lui Bebe Ionescu că dorim să ne întâlnim cu acest Creştin, acesta ne-a comunicat că domnul Creştin nu vrea să se întâlnească cu noi. Am discutat cu Bebe încercând să luăm legătura cu Creştin, dar discuţia era evazivă. A repetat preşedintelui că deşi a recomandat mulţi clienţi, banca ar fi trebuit să fie prudentă, el neputând forţa pe nimeni să acorde credite", susţine Sorin Popa, vicepreşedintele băncii.

Sorin Popa a dat anchetatorilor mai multe exemple de credite păguboase acordate la presiunile lui Ionescu şi susţine că banii ar fi ajuns în Bulgaria.

Citeşte şi Întâlnire de taină cu Blejnar - director SRI - Marta - Bobby Păunescu - Bebe Ionescu. SRI: Este o confuzie

Exploziv: Cuscrul preşedintelui Băsescu - întâlniri la nivel înalt


Bebe Ionescu şi familia Băsescu

- administrator firma AEM Timişoara, alături de Ionel Pepenică şi Claudiu Rădulescu
- Ionel Pepenică şi Claudiu Rădulescu sunt administratori ai Luxten Lighting SA, unde a fost angajată Elena Băsescu
- Luxten Lighting a iluminat Bucureştiul sub mandatul de primar al lui Traian Băsescu
- ulterior fiul lui Bebe Ionescu s-a căsătorit cu Elena Băsescu


Bebe Ionescu, Adriean Videanu şi Sorin Popa - 1998

- Bebe Ionescu era director al FPS
- Adriean Videanu cumpăra firma de stat Marmosim
- soţia lui Bebe Ionescu se asociază cu Videanu în firma de brokeraj Equity Invest SA
- Societe Generale prelua BRD şi în conducere era cooptat Sorin Popa


Bebe Ionescu a fost numit cu sprijinul lui Videanu în:

- Consiliul de Administraţie al Eximbank în 2009 (ministru al Economiei, Adriean Videanu)
- Consiliul de Supraveghere al Petrom 2009 (ministru al Economiei, Adriean Videanu)
- Consiliul de Administraţie al BCR mai 2005 (Alianţa DA)









×
Etichete: Bebe Ionescu
x close