Sorin
Oprescu, candidatul independent la Primăria Capitalei, nu se
odihneşte nici în ce-a de-a doua zi de Paşte. O bucureşteancă din sectorul 3, pe nume Doina Mocanu,
i-a contestat candidatura şi l-a chemat din nou la Tribunal, pe motiv că semnăturile acestuia nu sunt valide. Tribunalul a respins contestaţia, dar Mocanu a făcut recurs, care va fi judecat, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti.
Conform legislaţiei în vigoare, după ce Biroul Electoral
Municipal prezintă lista finală de candidaţi, orice persoană
fizică sau juridică poate contesta candidaturile anumitor persoane.
Sorin Oprescu a declarat că nu ştie nimic despre această doamnă.
Avocatul Doinei Mocanu spune că aceasta a depus contestaţia întrucât nu consideră corectă decizia Curţii de Apel, mai ales că Sorin Oprescu s-a folosit de pacienţii din spitalul unde lucrează pentru a strânge semnăturile.
Pe de altă parte, avocaţii lui Oprescu califică această contestaţie drept una neîntemeiată.
Antena3.ro