"Nu pot anula ordonanţa, pentru că în vacanţa parlamentară nu am voie să dau ordonanţe de urgenţă. Sper însă ca, poate chiar luni, Parlamentul să se reunească şi să pună legislaţia în acord cu decizia Curţii Constituţionale", a spus Ponta.
Conform procedurii, o ordonanţă de urgenţă poate fi anulată cu un act normativ de putere juridică cel puţin egală.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că face un apel la Guvern "să fie cinstit", menţionând totodată că a văzut cum premierul Victor Ponta "a mutat necinstea până la Bruxelles" şi explica faptul că "trebuie să cheme Parlamentul ca să pună în claritate condiţiile impuse de CC".
"Fac apel la Guvern să fie cinstit pentru că românii nu-i vor accepta pe cei necinstiţi", a spus Băsescu.
"Am văzut azi cum domnul Ponta a mutat necinstea până la Bruxelles. El crede că acolo sunt oameni cu care discuţi cum discută el în PSD, necinstit adică, le explica că trebuie să cheme Parlamentul ca să pună în claritate condiţiile impuse de CC", a mai spus el.
Premierul Ponta a declarat anterior, după discuţia de la Bruxelles, cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, că referendumul va fi organizat conform deciziei Curţii Constituţionale, procedura urmând să fie reglementată de către Parlament.
El a explicat totodată că nu Guvernul, ci doar Parlamentul poate schimba legea, motiv pentru care a transmis o scrisoare preşedinţilor celor două Camere, cu propunerea ca, săptămâna viitoare, să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară şi să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Potrivit premierului Ponta, primele estimări ale Institutului Naţional de Statistică relevă că numărul cetăţenilor cu drept de vot se ridică în prezent la 15 milioane persoane.