Dan Barna a explicat episodul cu autograful pentru Emeric Ienei, arătând că nu a vrut să-i dea fostului câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua doar un simplu pliant.
Dan Barna a mărturisit că „nu se punea problema să nu-l recunosc” și a explicat de ce a decis să-i acorde un autograf fostului mare campion la fotbal.
”Ideea cu semnătura a fost pentru că mi se părea ridicol să îi dau doar pliantul cu mine. Și am zis să dau o semnătură. (...)Domnul Ienei a fost foarte drăguț. Mi-a dat o semnătură, i-am dat o semnătură. A fost un gest firesc. Nu a fost nici vexat, nici supărat. (…) Că s-a speculat în logică de campanie, e firesc. (...) Ceea ce pot să admit că am greșit: dacă nu spuneam autograf și spunem că vă dau un pliant iscălit, probabil că n-ar mai fi fost marea dramă a cuvântului autograf și a percepției negative care a generat-o”, a spus Dan Barna, potrivit Libertatea.