Liderul PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb, a declarat că ea a fost cea care a propus ca Viorica Dăncilă să preia șefia organizației femeilor social-democrate. Plumb a precizat că Dăncilă este o persoană demnă, care nu a trebuit să fie convinsă să demisioneze de la conducerea partidului.
Rovana Plumb era, până acum, preşedinte interimar al Organizaţiei Femeilor Social Democrate.
„Eu am propus ca doamna Viorica Dăncilă să preia funcția de președinte a organizației de femei. De ce? Pentru că doamna Dăncilă a muncit enorm de mult, iubește enorm de mult acest partid și, după cum bine știți, a plecat tot din rândurile organizației de femei. Ni s-a părut că este un gest normal și firesc pentru doamna Dăncilă să reprezinte femeile social-democrate și nu numai”, a declarat Rovana Plumb, la finalul CEx al PSD de marți.