Cristian Tudor Popescu a participat, vineri seara, la Digi 24, la o emisiune la care a fost invitat și Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății.
Însă, după numai 30 de minute, CTP a ales să plece din platou, după mai multe răspunsuri care l-au uluit pe jurnalist, între care și că numărul morților din cauza COVID-19 ar fi mai mare cu câteva mii decât raportarea oficială.
„Sunt mii de morți pe care îi ascund ăștia din cifre, așa ne-a spus domnul Voiculescu. A spus nu este exclus să fie mii de morți în plus. Din ce a spus domnul Voiculescu, și anume că se ascund morți, rezultă ca transmisie în opinia publică ideea că au dreptate cei care au zbierat în fața spitalelor asasinilor pentru că rezultă clar, toată lumea își dă seama acum, medicii omoară oameni în spitale și ăștia îi ascund din cifre. Acele dihănii care i-au strigat medicului Andrei Moldovan, înseamnă că au dreptate, potrivit domnului Vlad Voiculescu”, a declarat Cristian Tudor Popescu.
”Îmi pare rău că a plecat. A fost unul dintre cei mai duri critici ai mei și voiam să abordăm mai multe teme.”, a spus Vlad Voiculescu.
Realizatorul emisiunii a precizat că CTP a plecat pentru că stabiliseră de la început că nu va rămâne toată ediția.
Vlad Voiculescu, despre cifrele măsluite: Nu e exclus ca diferența în raportarea morților COVID să fie de ordinul miilor
"O problema cu siguranță există. Am făcut verificări la nivel de spitale, în cele două platforme în care se raportează. Au fost comparate cele două platforme, alerte.ms.ro și corona-forms. Pe o platformă raportează spitale, iar pe cealaltă toate entitățile și diferența este semnificativă", a declarat ministrul demis, la Digi24.
"Nu este vorba despre morţi ascunşi, cine a rostit cuvântul ăsta?”, a afirmat Voiculescu la Digi24.
"Din ce cred că s-a întâmplat, și am indicii serioase, există o subraportare. Nu schimbă realitatea, dar schimbă percepția. Am luat un spital, ne-am uitat la cifra deceselor și ne-am uitat cum e raportată în fiecare platformă. În ambele există o subraportare, iar diferența dintre cele două platforme e semnificativă. Avem o platformă în care raportează spitalele, și cealaltă în care raportează mai multe instituții. Raportatea numai din spitale e cu mii de cazuri mai mare decât cea din mai multe instituții”, a mai spus Vlad Voiculescu.
„Datele nu sunt certe. Ce este cert e că există o diferență și că diferența e semnificativă și că e de ordinul miilor, nu poate fi exclus că e de ordinul miilor”, a mai spus acesta.