„La conferinţa de presă de miercuri, 30 septembrie 2020, Klaus Iohannis a fost pus în faţa următoarei întrebări:
Nu mă voi referi la întrebare. Pe vremea cînd lucra la Scînteia Silviu Brucan se întreba în editorialele de pe prima pagină a oficiosului PCR de ce stagnează lupta împotriva duşmanului de clasă. Procurorii erau acuzaţi de ceea ce comuniştii numeau lipsă de combativitate revoluţionară. Se vede treaba că în presa noastră zisă şi democratică lucrează multe nepoţele de-ale lui Silviu Brucan.
Pe noi însă nu ne interesează întrebarea. E al unei jurnaliste. Şi o jurnalistă n-are nici o responsabilitate. Ne interesează răspunsul. Pentru că răspunsul e al preşedintelui României. Şi preşedintele României are responsabilităţi uriaşe. Iată ce a răspund Klaus Iohannis:
Întrebarea i-a dat preşedintelui României ocazia să se pronunţe în legătură cu activitatea unui Parchet, cel numit DNA. Faţă de poziţia domniei sale îmi permit următoarele observaţii:
1. Activitatea unui Parchet nu poate fi văzută ca o luptă. Nici împotriva criminalităţii, nici împotriva furturilor din buzunare, nici împotriva corupţiei. Identificarea activităţii procurorilor DNA cu o luptă a avut loc pe vremea Binomului SRI-DNA. Codruţa Kovesi transformase o activitate care presupune, pe lîngă profesionalism, discreţie, deoarece investigaţia unui procuror nu e identică cu trecerea pe stradă a maşinii care colectează gunoiul, într-o permanentă larmă mediatică.
Pentru Codruţa Kovesi DNA n-a fost o instituţie de descoperire şi trimitere în judecată a unor cazuri de corupţie, ci una pusă exclusiv în slujba Codruţei Kovesi. A puterii, a gloriei şi a frustrărilor Şefei DNA. Lupta împotriva corupţiei e o formulă de demagogie politică. Politrucul se pretinde luptător pentru ceva şi împotriva a ceva. Procurorul nu luptă împotriva a nimic. El investighează suspiciuni de corupţie. Potrivit Codului de procedură penală investigaţia nu duce automat la punerea sub acuzare a suspectului, cu atît mai puţin la trimiterea automată în judecată.
Procurorul DNA poate ajunge la concluzia că suspiciunea nu se confirmă. Asta fireşte în urma unei investigaţii profesioniste. Dacă procurorul luptă împotriva corupţiei, cum s-a întîmplat pe vremea Nemuritoarei Codruţa Kovesi, atunci toţi cei suspectaţi sînt automat puşi sub acuzare şi trimişi în judecată. Dosarul, făcut în grabă, sub semnul luptei împotriva corupţiei şi nu al muncii profesioniste, temeinice, se reducea la un rechizitoriu propagandistic.
Aşa se explică numărul uriaş de eşecuri ale DNA în instanţele de judecată. Judecătorul, care nu şi-a asumat sarcina revoluţionară de a lupta împotriva corupţiei, analizînd dosarul a achitat pe mulţi dintre cei trimişi în instanţă de procurorii care n-au investigat, ci au luptat împotriva corupţiei. Era normal ca preşedintele să facă aceste precizări. Nu de alta, dar preşedintele răspunde şi de respectarea drepturilor omului în România.
2. Nu cred că asistăm la o oprire a motoarelor activităţii profesionale a DNA. Cred că la nivelul DNA s-a conştientizat faptul că vremea abuzurilor comise de Binomul SRI-DNA s-a dus. Că s-a dus vremea publicităţii zgomotoase prin Divizia presă a Binomului. Că activitatea DNA în materie de investigare a suspiciunilor de corupţie nu mai e hei-rup de Bumbeşti Livezeni. A reveni la reducerea muncii de procuror la lupta împotriva corupţiei, cu zăngănitul de cătuşe, cu folosirea Parchetului ca instrument de bătălie politică înseamnă a reveni la abuzurile incredibile de pe vremea Codruţei Kovesi.
3. Preşedintele României ne-a anunţat public şi nu fără mîndrie că:
Am impresia că uneori Klaus Iohnanis nu-şi dă seama ce spune..
Să luăm zicerea de mai sus.
Cum adică au fost mai multe întîlniri de lucru pentru a reporni în forţă lupta împotriva corupţiei?
Cine cu cine s-a întîlnit pentru aşa ceva? Klaus Iohannis şi Cătălin Predoiu cu procurorii DNA? Doar Cătălin Predoiu cu procurorii? Şi ce înseamnă în cazul procurorilor DNA repornirea în forţă a luptei împotriva corupţiei? Să caute cu orice preţ suspecţi de corupţie în rîndul politicienilor vedetă? Să depăşească norma la întocmit dosare? Să reia arestările din prime time?
A reporni lupta împotriva corupţiei înseamnă în cazul DNA două posibilităţi.
Sau procurorii n-au în lucru dosare de corupţie şi trebuie să înceapă cu orice preţ cît mai multe, chiar cu preţul de a inventa cazuri de suspiciune.
Sau au în lucru dosare de corupţie, dar nu s-au ocupat de ele, încasînd leafa pe degeaba.
Din cîte ştim Justiţia e independentă de politic.
Cel puţin potrivit Constituţiei.
Şi atunci în ce temei constituţional a dat preşedintele indicaţii procurorilor DNA să repornească în forţă facerea de dosare ca pe vremea Codruţei Kovesi?”, a scris Ion Cristoiu, pe cristoiublog.ro.