„De 30 de ani sunt martor la alegerile zise şi democratice la acelaşi şi acelaşi spectacol:
După alegeri, acuzaţii violente de fraudă.
Perdanţii nu-şi recunosc înfrângerea.
Au câştigat, ba chiar la scor, dar au fost fraudaţi.
Unii dintre ei fac plângeri în dreapta şi-n stânga, cer renumărarea voturilor.
La ultimele alegeri spectacolul pierduse din putere.
Anul acesta a revenit însă în forţă.
Rar mi-a fost dat să văd în postdecembrism o unanimitate a partidelor în a denunţa fraudarea alegerilor.
Că au fost fraudate se plâng toate partidele. A început USRPLUS prin Dan Barna. A preluat tema şi a impus-o la nivel naţional PNL. S-a prin în horă şi PSD. Se plâng c-au fost fraudaţi candidaţi din toate partidele, ba chiar şi independenţii. Se cere renumărarea voturilor. Mai e puţin şi se va cere reluarea alegerilor.
În partidele din alte ţări, perdanţii demisionează. O demisie de onoare. Cum să demisioneze cineva în România? Ar însemna ca în partidele noastre să existe onoare.
Să luăm de exemplu rezultatele PNL pe Bucureşti.
Sunt un dezastru.
Marele partid, ivit din fuziunea dintre două partide foste de guvernare – PNL şi PDL – s-a clasat la votul politic pe locul trei, cu doar 19,30 %. La Bucureşti a funcţionat o alianţă a PNL cu USR.
Potrivit Protocolului, la fiecare sector candidatul uneia dintre părţi a fost sprijinit de cealaltă parte. Rezultatul? USRPLUS a obţinut mandate de primar la sectorul 1 şi la sectorul 2. Două primării pentru USRPLUS. Câte a obţinut PNL? Una, la sectorul 6. Nicuşor Dan a fost candidat independent sprijinit de PNL şi USRPLUS. Victoria lui Nicuşor Dan nu cred că poate fi revendicată de PNL. Preşedinta PNL Bucureşti e Violeta Alexandru. A fost proţăpită de Ludovic Orban în fruntea celei mai importante organizaţii a partidului, pentru ca nu cumva să ajungă şef Rareş Bogdan. Încă de duminică seara, Violeta Alexandru trebuia să-şi dea demisia. De onoare. N-a făcut-o. Nu i-au cerut demisia nici liderii PNL. Ce face Violeta Alexandru pentru a-şi justifica eşecul? Denunţă fraudarea alegerilor pe Bucureşti. Asta în condiţiile în care alegerile locale de anul acesta au fost organizate de Guvernul PNL. A fraudat alegerile PNL? Nu. Zice Violeta Alexandru. Le-a fraudat PSD, partid de Opoziţie.
La primăria Focşani a candidat Ion Ştefan, ministru Dezvoltării, poreclit Grindă. A candidat fără a demisiona din funcţia de ministru, încălcând astfel legislaţia şi normele statului de drept. A pierdut alegerile. Şi-a dat demisia din funcţia de ministru? I s-a cerut demisia? Fireşte că nu.
Ca să-şi explice eşecul a denunţat fraudarea alegerilor. De cine? De Marian Oprişan. Marian Oprişan a pierdut alegerile la şefia Consiliului Judeţean. Cum adică? În cazul lui n-a putut frauda alegerile, dar în cazul primarului PSD de Focşani a putut? Se înţelege că tema fraudării alegerilor a apărut anul acesta, cum a apărut la fiecare scrutin, pentru că politicienii nu mai ştiu de mult să-şi asume eşecul.
Numai că tema fraudării alegerilor întăreşte imaginea proastă a României în lume. După 30 de ani de exerciţiul democratic românii continuă să fure la alegeri. De ce să ne mirăm? Nu spun tot românii, prin preşedintele lor, că sunt corupţi, anarhici, că fură, că nu respectă regulile elementare de protecţie sanitară?
Mult mai grav. Revenirea în forţă a temei fraudării adînceşte neîncrederea cetăţeanului în vot, în clasa politică şi mai ales îl face să nu mai spere. Se întâmplă asta – culmea! - după alegeri în care victoria unor tineri necunoscuţi în câteva mari oraşe a aprins flacăra speranţei că se poate invinge, totuşi, fără să fii baron local, fără să fii hârşit în politică.
Tema fraudării n-a fost lansată de candidaţii perdanţi. Ea n-a apărut nici duminică seara, nici luni, toată ziua. Ea a apărut şi s-a dezvoltat, ca din senin, marţi pe la prânz. E limpede că ea a fost ticluită şi lansată de conducerea PNL. Mai întâi pentru a ascunde dezastrul în Bucureşti şi pe ţară.
Marele partid prezidenţial, beneficiar al sprijinului de chibiţ electoral din partea lui Klaus Iohannis, a obţinut doar 17 preşedinţi de consilii judeţene, faţă de 20, cât a obţinut PSD şi un scor de 34 % la votul politic în timp ce PSD a obţinut 30%. Prin raportare la pretenţiile de cel mai mare partid al ţării şi mai ales de partid aflat pe val, e un dezastru. Din punct de vedere al imaginii PNL a primit lovituri cumplite la Timişoara şi la Braşov, unde baroni de frunte ai partidului au fost surclasaţi de nişte necunoscuţi.
Nici la primării nu stă prea bine PNL. Primăria Iaşi a fost păstrată de Mihai Chirica. Da, dar Mihai Chirică e PSD-ist pentru ieşeni şi nu PNL-ist cum s-a vopsit peste noapte.
La sectorul 5 candidatul PNL Cristian Băcanu a fost învins de Cristian Piedone, un outsider.
Lansată marţi, 29 septembrie 2020, campania cu fraudarea alegerilor locale e o Diversiune menită a evita responsabilitatea actualei conduceri a PNL pentru eşecul de la locale.
Dar nu numai atât.
Alegerile locale de anul acesta au adus cu sine victoria uluitoare a USRPLUS. Fireşte, USRPLUS n-a câştigat la votul politic, n-a cucerit un număr mare de primării. Da, dar prin victoriile lui Nicuşor Dan, Dominic Fritz, Gabriel Pleşa, Allen Coliban, Lucian Viziteu, Radu Mihaiu, Bogdan Novac, Elena Lasconi, USRPLUS a dat o uriaşă lovitură de imagine. Mai întâi prin condiţiile luptei. Condiţiile unei lupte ce părea lipsită de şanse dacă ne gândim la forţa politică a adversarilor. Mai apoi prin ipostaza învingătorilor.
Oameni tineri, necunoscuţi, unii chiar total necunoscuţi. Oameni abia intraţi în politică. Oameni care nu s-au pervertit în intrigile din partidele tradiţionale. Învingătorii din partea USRPLUS au fost defavorizaţi de votul într-un singur tur, de lipsa structurilor din teritoriu, de ostilitatea site-urilor şi televiziunilor de ştiri. Cu toate acestea ei au câştigat. Aşa s-a creat de îndată un entuziasm ieşit din comun în rândul tinerilor şi nu numai al membrilor şi simpatizanţilor USRPLUS.
De duminică seara nu s-a discutat în presă, chiar şi în presa ostilă USRPLUS decât despre lovitura dată de USRPLUS.
Pentru PNL se contura riscul unui început de val pro USRPLUS crescând până la parlamentare. Asta pe fondul imaginii PNL de partid care a eşuat la alegerile locale. Deja nu se mai discută în România decât despre fraudarea alegerilor locale. Au fost uitaţi învingătorii. A dispărut tema oamenilor noi în politică. A dispărut tema surprizei produse de USRPLUS. Chiar de duminică seara, în spaţiul public se auzea precădere vocea USRPLUS. Acum se aud acuze de fraudare, cereri de renumărare a voturilor, anunţuri de plângeri penale, invocări ale Poliţiei şi Parchetului.
E limpede în aceste condiţii, că Diversiunea cu fraudarea a avut şi scopul dacă nu chiar scopul principal abaterea atenţiei publice de la succesul USRPLUS şi de la eşecul PNL.
Din păcate Diversiunea a fost înlesnită de chiar Dan Barna.
Copreşedintele USRPLUS a căzut în capcana numită Scandalul de la sectorul unu. Nu s-a întrebat o clipă cum dracu de durează atâta încheierea numărării voturilor la un sector. Nu s-a întrebat dacă nu cumva preţul plătit pentru ca Clotilde Armand să ajungă primar nu e prea mare. Surpriza produsă de candidaţii USRPLUS a fost peste tot victoria rapidă, fără drept de apel, victoria spectaculoasă.
La Timişoara, Dominic Fritz a uluit prin victoria zdrobitoare asupra baronului Nicolae Robu.
Clotilde Armand a ajuns primar. Da, dar victoria ei e un fruct otrăvit pentru USRPLUS. O victorie controversată. O victorie după un scandal de câteva zile. Scandalul de la sectorul unu a acaparat atenţia opiniei publice. În detrimentul atenţiei care începuse să fie acordate succesului înregistrat de candidaţii USRPLUS la locale. Angajat prea mult în Scandalul de la Sectorul unu, care nu avea nevoie de atîta implicare din partea sa, Dan Barna a vorbit primul de fraudarea alegerilor, invocând un sector din Bucureşti.
O nerozie, tipică unui politician fără experienţă. Când partidul tău trece drept învingătorul la alegerile locale nu te apuci să vorbeşti de fraudă. Frauda, chiar şi când a avut loc, aruncă o umbră asupra scrutinului şi prin asta chiar asupra victoriei tale. E ca şi cum ai câştiga un campionat despre care se spune c-a fost plin de fraude. Pentru ca o victorie să fie deplină trebuie ca întrecerea să treacă drept fără cusur. Ca să nu mai spunem că prin asta împingi în plan secund discuţia despre victoria ta.
Speculând greşeala, liderii PNL au lansat imediat tema fraudării alegerilor în defavoarea PNL. Cei de la PSD s-au grăbit să-i imite. Despre alegerile locale din 2020 se spunea până mai ieri c-au fost dominate de surpriza numită USRPLUS. Acum se spune c-au fost dominate de fraudă.
Din câte se vede a fost o Diversiune reuşită. Până mai ieri se vorbea în România de o Revoluţie. Acum se vorbeşte de Fraudă!”, a scris Ion Cristoiu, pe cristoiublog.ro.