Antena 3 CNN Politică Fostul purtător de cuvânt al PNL pierde mandatul de senator

Fostul purtător de cuvânt al PNL pierde mandatul de senator

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 19:55 15 Dec 2016 Modificat la 13:22 07 Noi 2024
o_1b41pu0kr4d415k7t0a1anh11oh8.jpg
Foto: Agerpres

Deputatul PNL Cristina Pocora, fost purtător de cuvânt al partidului, a pierdut alegerile pentru al treilea mandat de parlamentar. Pocora, care a candidat pe primul loc pe lista PNL Ialomiţa pentru un mandat de senator, a pierdut la redistribuire în faţa candidatului PMP, care a avut de cinci ori mai puţine voturi, potrivit News.ro.

La alegerile de duminică, PNL a obţinut pentru Senat peste 15.000 de voturi, însă numărul nu a fost suficient pentru ca Pocora să obţină mandatul înainte de redistribuire.

La redistribuire, mandatul de senator a revenit candidatului de pe primul loc al listei PMP, votată de peste 3.000 de alegători. PNL a obţinut în judeţul Ialomiţa un mandat de deputat, care a fost atribuit preşedintelui filialei judeţene, Tinel Gheorghe, membru în Biroul Permanent Naţional al partidului.

Potrivit datelor finale centralizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ), PSD a câştigat alegerile în judeţul Ialomiţa, obţinând peste 59% din voturi atât pentru Camera Deputaţilor, cât şi pentru Senat, în timp ce PNL a obţinut sub 20% din voturi.

×
x close