Cristina Pocora, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat că, în cazul în care PSD consideră că proiectul USL s-a încheiat, atunci social democraţii ar trebui să-şi asume în public încheierea proiectului.
„
Dacă PSD consideră că misiunea USL, proiectul USL s-a încheiat, atunci trebuie să iasă public şi să-şi asume încheierea proiectului USL”, a precizat Cristina Pocora în cadrul emisiunii Subiectiv de la Antena 3. „Din punctul nostru de vedere, suntem la jumătatea mandatului - de fapt, nici nu suntem la jumătatea mandatului - ne-am angajat în 2012 în faţa românilor pe un program de guvernare, am spus românilor că vom pune în aplicare acel program de guvernare cu Victor Ponta prim-ministru şi Crin Antonescu preşedinte, românii ne-au votat masiv, ne-au dat încrederea lor într-un procent de preste 70% şi de aici încolo noi urma să ne facem treaba. Până acum, PNL şi-a respectat toate angajamentele, atât faţă de cetăţeni, prin programul de guvernare, cât şi faţă de partenerii noştri”, a adăugat Cristina Pocora.