Împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional şi consecinţele care par să decurgă din negocierile purtate pe marginea acestui subiect au fost îndelung dezbătute în presa din România. Majoritatea celor care vorbesc despre posibilitatea majorării taxelor se declară revoltaţi de felul în care Guvernul gestionează întreaga situaţie. Printre cei care critică deciziile Executivului se numără şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
În editorialul din ediţia de joi a cotidianului Gândul, ziaristul îşi exprimă nemulţumirea faţă de deciziile Cabinetului Boc, pe care le compară cu cele ale fostului dictator Nicolae Ceauşescu.
"Mintea îngustă, dar paranoică a scorniceşteanului a dus la îndatorarea prostească a ţării faţă de finanţa internaţională; plata, în schimb, s-a făcut prin jupuirea până la os a populaţiei României", scrie Cristian Tudor Popescu.
În opinia ziaristului, "strategia" aplicată de cabinetele Boc reprezintă "o operaţiune la îndemâna unui handicapat mintal". În plus, consideră Cristian Tudor Popescu, primul responsabil pentru subminarea guvernamentală a economiei naţionale este preşedintele Traian Băsescu.
"Toată strategia guvernelor Boc s-a rezumat la plata salariilor şi pensiilor cu bani împrumutaţi de peste tot, de la FMI, de la UE, de la bănci. Nu trebuie să fii premier şi să fi făcut o facultate pentru asta, e o operaţiune la îndemâna unui handicapat mintal", notează jurnalistul.
"(...) Trebuie să fii handicapatul mintal pe care-l pomeneam mai sus ca să înghiţi acum datul vinei pe FMI că vrea mărirea taxelor şi impozitelor sau să crezi că mătrăşirea câtorva miniştri prea de tot idioţi sau hoţi ar rezolva ceva. Primul responsabil pentru subminarea guvernamentală a economiei naţionale este preşedintele Băsescu. El este cel care a folosit toate tertipurile imaginabile pentru a ţine gaşca lui Boc în Palatul Victoria. El a transformat guvernul României în corpul său personal de lachei, pe care-l cheamă la ordine la Cotroceni când are chef. Manikinul Boc nici tocurile pantofilor nu şi le-a înălţat fără aprobarea lui Băsescu. Dl. preşedinte a vrut conducerea executivă absolută a României şi o are", mai scrie Cristian Tudor Popescu.
Antena3.ro