Cristian Tudor Popescu a mărturisit într-un editorial publicat pe Republica.ro că în 2016 a descoperit tristețea de a fi român. „Am trăit-o de câteva ori prin Europa, în fața privirilor dintr-odată reci și uscate la auzul numelui neamului meu. Acum însă, mă năpădește la mine acasă”, a scris CTP.
„Acasă și la locul de muncă, adică pe net. În lumea Republica.ro și Facebook primesc în față un val de postări dezaprobatoare, multe până la insultă, pentru că nu am fost de acord cu gestul discreționar de bun-plac, de cherem, al șefului statului, la atâția ani după căderea dictaturii comuniste, prin care a respins-o pe doamna Sevil Shhaideh.
(...)
Nimeni nu s-a întrebat cine este Sevil Shhaideh. Aproape toată lumea a reacționat pe baza a ce este dânsa: „fina” lui Dragnea, soția soțului ei, neromâncă, necreștină...
A fost „judecată” și executată public așa cum, cu sute de ani în urmă, o femeie șchioapă, cu părul și ochii intens negri, care ducea un țap la păscut, era arsă pe rug după ce se zvonea că s-a împreunat cu Necuratul...
Cam pe acolo suntem în 2016 după Christos. La anul și La mulți ani, dragi compatrioți!”, a scris Cristian Tudor Popescu pe Republica.ro.