"Eu am făcut deja un anunţ referitor la o solicitare pe care o voi face în CNC sâmbătă şi anume solicitarea de a alege trei copreşedinţi, dată fiind criza în care PDL se găseşte, cred că este utilă o formulă consensuală la vârf, un triumvirat, care să fie însoţit de şapte vicepreşedinţi, nu cum se întâmplă astăzi, sunt 15 vicepreşedinţi, patru prim-vicepreşedinţi, în fine, trei, că eu am demisionat, mai mulţi decât sunt în tot PPE-ul", a declarat Cristian Preda, la RFI.
De asemenea, democrat-liberalul susţine ideea unui partid de opoziţie, dar acesta să nu fie PPDD.
"Preşedintele vrea să descrie o problemă care e foarte serioasă. E vorba de credibilitatea partidului de opoziţie. Cred că ăsta este mesajul principal, e nevoie de un partid de opoziţie solid în România. Democraţia nu există fără opoziţie şi cred că ar fi criminal ca opoziţia din România să fie lăsată pe mâna PPDD", a adăugat Preda.