Antena 3 CNN Politică Cristian Preda: PNL vrea la guvernare. Amenințarea cu suspendarea preşedintelui Băsescu, o cerere de audiență

Cristian Preda: PNL vrea la guvernare. Amenințarea cu suspendarea preşedintelui Băsescu, o cerere de audiență

1 minut de citit Publicat la 11:04 12 Iul 2010 Modificat la 11:04 12 Iul 2010
Cristian Preda: PNL vrea la guvernare. Amenințarea cu suspendarea preşedintelui Băsescu, o cerere de audiență

PNL îşi ascunde dorinţa de guvernare sub masca ideii suspendării preşedintelui Traian Băsescu, scrie luni europarlamentarul Cristian Preda, pe blogul său, referindu-se la declaraţiile recente ale liderului liberal Crin Antonescu pe această temă. În opinia lui Preda, ameninţarea liderului PDL este de fapt o cerere în audienţă la şeful statului.

?Atunci când declară că e de acord cu suspendarea Președintelui dacă aceasta e ?posibilă și necesară?, Crin Antonescu spune, de fapt, că PNL vrea la guvernare, dar nu îl ia nimeni în seamă. Amenințarea cu suspendarea e o cerere de audiență. În treacăt fie spus, formula ?posibilă și necesară? trădează graba cu care C. Antonescu își concepe declarațiile. Se vede cu ușurință că liderul PNL nu e preocupat de rigoarea constrângerilor constituționale (care ar fi impus formula inversă ?necesară și posibilă?), ci face o opțiune tactică? afirmă Preda.

Eurodeputatul face un paralelism între comportamentul PNL şi cel al PSD, remarcând faptul că preşedintele sociel-democrat Victor Ponta nu susţine ideea omologului său liberal, ceea ce ar dovedi că PSD nu doreşte în acest moment responsabilitatea guvernării, deoarece în actuala situaţie de criză economică are numai de câştigat electoral prin rămânarea PDL la putere.

?Atunci când Victor Ponta îi dă replica lui Crin Antonescu, spunând că propunerea PNL nu e serioasă, el spune, de fapt, că PSD nu vrea acum la guvernare, așteptând scrutinul din 2012, cu speranța că va reuși să realizeze un scor care să-i impună Președintelui desemnarea unui premier PSD. Adică peste 50%. E singura variantă în care libertatea Președintelui de a desemna un candidat la funcția de prim-ministru e limitată constituțional? atrage atenţia Preda.

Antena3.ro

 

×
Etichete: scrutin
x close