Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, sâmbătă, la Convenţia PDL, că formaţiunea democrat-liberală nu arată prea bine în acest moment, având o conducere în derută, cun un BPN confiscat de trei-patru persoane, iar şefii partidului sunt ignoraţi de presă.
"PDL nu arată prea bine. Partidul a pierdut între locale şi generale mai mut decât a pierdut din 1990 încoace orice alt partid", a spus Cristian Preda, care a luat cuvântul în Convenţia Naţională a PDL ca susţinător al moţiunii Monicăi Macovei.
Cristian Preda a adus în discuţie dezertările din PDL şi a acuzat faptul că actuala conducere a partidului este în derută.
"Conducerea e în derută. În unele cazuri reacţia liderilor la greşelile USL au venit la două-trei zile. BPN e lent, a fost confiscat de trei-patru persoane care se pronunţă pe orice subiect, uneori neinspirat şi plictisitor", a spus Cristian Preda.
El a mai arătat că şefii PDL sunt ignoraţi de către jurnalişti.
"Şefii PDL sunt ignoraţi de presă. Unii ţin să se arate antipatici şi continuă să apere ce nu poate fi apărat, trezind stupefacţie în public. S-a căscat o prăpastie între felul în care judecă baza partidului şi felul în care acţionează vârful partidului", a mai spus europralamentarul Cristian Preda.