Europarlamentarul PDL, Cristian Preda, spune că nici PNL, nici PSD nu vor introduce în statutele lor interdicţia de a colabora cu PDL, conform Agerpres.
Preda susţine că partidele din USL vor să rămână libere şi după alegeri.
Oficialul a arătat că anunţul trebuie citit luând în seamă prevederile Protocolului USL, care conţina propoziţia "este interzisă negocierea cu PDL pentru formarea majorităţii parlamentare".
"Atât şi nimic în plus. Pe de altă parte, acelaşi protocol nu prevede formarea unui singur grup parlamentar al USL, ci sugerea că PSD şi, respectiv PNL+PC vor avea fiecare câte un grup, acestea urmând să colaboreze. Ce să fie atunci insistenţa cu care - mai întâi PNL şi apoi PSD - au subliniat că nu e nevoie ca interdicţia colaborării cu PDL să fie explicit indicată în actele fundamentale?" se întreabă Preda.
Conform acestuia, "mafioţii cred că PSD şi PNL se suspectează reciproc, după ce preşedintele Traian Băsescu a lăsat să se înţeleagă că va aplica a la lettre textul Constituţiei care îi cere să cheme la negocieri pentru formarea guvernului partide, nu alianţe"