Antena 3 CNN Politică Buşoi: PNL trebuie să încerce să construiască o nouă majoritate, PSD nu mai merită să guverneze

Buşoi: PNL trebuie să încerce să construiască o nouă majoritate, PSD nu mai merită să guverneze

M.Z.
3 minute de citit Publicat la 14:01 16 Iun 2017 Modificat la 14:01 16 Iun 2017
o_1bio903177oi10dt6ukc8sc3c8.jpg
Foto: Intact Images

PNL trebuie să strângă repede rândurile după Congres şi să încerce să construiască o nouă majoritate, a afirmat, vineri, secretarul general interimar al PNL, Cristian Buşoi, candidat pentru funcţia de preşedinte al acestui partid. 

"PNL, după ce mâine îşi clarifică conducerea, trebuie foarte repede să strângă rândurile, să gândească o strategie foarte clară şi să folosească această oportunitate pentru a întări forţa partidului. PSD nu mai merită să guverneze România şi PNL trebuie să încerce să construiască o nouă majoritate. Dar, sigur, în mod evident, totul depinde de ceea ce se va întâmpla în următoarele zile şi PNL trebuie să fie foarte pragmatic, eficient şi hotărât să lupte pentru binele României şi să arate cât de greşită este această strategie a PSD", a declarat Cristian Buşoi în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul PNL. 

"Situaţia politică actuală este, în opinia mea, şi am spus-o fără să mă feresc de vorbe tari, un circ politic ieftin care se răsfrânge, din păcate, asupra întregii clasei politice, de care este responsabil în mod evident PSD, dar şi domnul Dragnea şi domnul Grindeanu. Este greu de crezut pentru cineva care îşi construieşte o carieră în România, care vrea să trăiască într-o ţară civilizată să accepte agresivitatea preşedintelui PSD, care din obsesia de control şi poate din frustrarea că nu poate fi prim-ministru că este condamnat penal şi pentru că nu are un control total asupra guvernului, astăzi dinamitează propriul guvern pe care l-a girat şi l-a susţinut cu mult timp în urmă. Eu cred că PSD va plăti electoral", a susţinut Buşoi. 

Întrebat cum se va poziţiona PNL în cazul moţiunii de cenzură pe care PSD o va depune luni, Buşoi a spus că o decizie în acest sens va fi luată după Congresul din acest weekend, în care va fi aleasă noua conducere.

"Luni dimineaţă se va lua în discuţie, PNL va lua o decizie despre cum ne poziţionăm. Opinia mea este că nu ar trebui să facem jocul niciuneia dintre facţiunile care luptă pentru putere în PSD, nu avem de ce să facem jocul domnului Dragnea, sau al domnului Tăriceanu, pentru că în mod clar nu au adus argumente convingătoare, ci doar frustrările şi nevoia de control total asupra Guvernului. Dar o decizie finală, PNL o va lua după Congres şi va fi anunţată publicului la momentul potrivit", a adăugat Buşoi. 

Cristian Buşoi şi-a prezentat echipa cu care candidează la şefia PNL

Cristian Buşoi, candidat la funcţia de preşedinte al PNL, şi-a prezentat, vineri, echipa pe care o susţine pentru a ocupa funcţiile de conducere ale partidului. 

Pentru funcţia de secretar general al PNL, Cristian Buşoi îl susţine pe Dan Motreanu, în prezent prim-vicepreşedinte al partidului. 

Buşoi a anunţat că îi susţine în echipa sa pentru funcţiile de prim-vicepreşedinţi pe primarul Timişoarei, Nicolae Robu, (Mediul de afaceri, societatea civilă); preşedintele CJ Cluj Alin Tişe (Comunicare); deputatul Mugur Cozmanciuc (Relaţii Internaţionale), dar şi pe actualul prim-vicepreşedinte al PNL Sector 2 - Viorel Cataramă (Strategii politice). 

Pentru funcţiile de vicepreşedinţi, Buşoi va cere votul delegaţilor la Congres pentru: Aleodor Frâncu, Ion Vela, Vasile Varga, Marius Ştefan Vintilă, Sulfina Barbu, Vasile Iliuţă, Mircea Toader, Marius Bodea, Gheorghe Muhscina, Lucia Varga, Marian Petrache, Ovidiu Moldovan. 

"Aceasta este echipa pe care eu o consider mai bună decât cea a colegului meu (n.r. - Ludovic Orban) şi nu spun asta cu aroganţă, ci cu spirit de competiţie şi colegialitate. O bună parte din echipa lui Orban are o gândire mai veche despre felul în care trebuie condus partidul. (...) Raportarea oamenilor la politiceni s-a schimbat. Pentru a deveni un partid al viitorului, PNL are nevoie de o gândire nouă, de a-i atrage pe acei oameni creativi din societatea românească", a spus Buşoi.

×
x close