Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu: Traian Băsescu este un preşedinte penal, dar şi penibil

Crin Antonescu: Traian Băsescu este un preşedinte penal, dar şi penibil

2 minute de citit Publicat la 21:51 06 Mai 2008 Modificat la 21:51 06 Mai 2008
Crin Antonescu: Traian Băsescu este un preşedinte penal, dar şi penibil
Prezent la o emisiune a postului public de Radio, Traian Băsescu a făcut mai multe declaraţii controversate, printre care şi că preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu este "specialist în lovituri de stat", deoarece acesta a a negociat cu premierul Călin Popescu Tăriceanu suspendarea sa din funcţie. Acesta a fost şi subiectul dezbătut de emisiunea Ştirea Zilei, de marţi. Crin Antonescu, invitat în cadrul emisiunii, apreciază că preşedintele "ar trebui să stea departe de jocurile partidelor, însă Traian Băsescu depăşeşte partizanatul vădit şi rămâne întâiul politruc al României."

Vicepreşedintele PNL a continuat precizând că preşedintele României "este unul dintre bolnavii incurabili ai clasei politice româneşti". "În vremea în care noi eram în stradă, în Piaţa Universitatii, la Revoluţie, Traian Băsescu nu vorbea, atunci, de lovituri de stat, o face acum, sa fie sanatoşi, ambii", a spus Antonescu referindu-se la fostul şi actualul preşedinte al României.

Crin Antonescu consideră că recentele declaraţii ale lui Traian Băsescu se datorează campaniei electorale în plină desfăşurare. "Băsescu stârneşte şi intenţionează comentarii şi face în mod evident campanie electorală pentru cei care îi plac domniei sale. Agenda publică ar trebui sa fie ocupată de problemele reale ale României", a spus Antonescu.

Politologul Cristian Pârvulescu, invitat al emisiuinii Ştirea Zilei alături de vicepreşedintele PNL, a precizat că declaraţiile lui Traian Băsescu se datorează "consultanţilor electorali plătiţi pe bani grei care îi spun că asta cere publicul.

În prezent contează spectacolul şi nu politicul, un saltimbanc a castigat primăria Londrei, spre exemplu iar în Italia, un fascist, făcând o campanie exacerbată împotriva românilor, a caştigat primăria Romei." Analistul politic a continuat apreciind că "asta se întâmplă şi la noi, se caută spectacolul, pentru că asta vrea populaţia."

Şeful statului l-a atacat, marţi, la postul public de Radio şi pe Adrian Năstase despre care a spus că a aplicat, prin avocaţi, toate tertipurile pentru a nu ajunge în faţa procurorilor şi a precizat că, din câte ştie, nimeni nu vrea să îl percheziţioneze sau aresteze pe fostul premier, procurorii dorind doar să îi ia acestuia o declaraţie.

"E un preşedinte penal dar şi penibil, nu e treaba lui să urmarească ce face Adrian Năstase", a declarat Crin Antonescu, referindu-se la declaraţiile pe ceare le-a făcut Traian Băsescu despre fostul premier al României.

Vicepreşedintele PNL consideră, de asemenea, că majoritatea partidelor din România se concentrează pe bătălii interne fără a ţine cont de "problemele pe care le are societatea. Doar în preajma campaniilor electorale politicienii devin mai receptivi la nevoile populaţiei", a spus Antonescu.

Acesta a continuat precizând că "marele perdant este acest public care se complace în a cumpăra ceea ce este vândut. Dacă discutăm despre flotă, nu discutăm despre problemele Bucureştiului, şi iaraşi îl vom vota pe omul lui Băsescu, pentru că l-a lovit mai rău preşedintele pe adversarul său", a spus Crin Antonescu.

Antena3.ro

×
x close