Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu. Tăriceanu a făcut numiri nestatutare

Crin Antonescu. Tăriceanu a făcut numiri nestatutare

1 minut de citit Publicat la 11:23 15 Mar 2009 Modificat la 11:23 15 Mar 2009
Crin Antonescu. Tăriceanu a făcut numiri nestatutare
Atacurile în interiorul PNL s-au înmulţit odată cu apropierea Congresului care va decide cine va conduce partidul în următorii ani. Crin Antonescu l-a atacat pe actualul preşedinte al PNL, despre care spune cã s-a înconjurat de un grup de influenţă, împreună cu care a luat decizii în afara statutului partidului. Crin Antonescu a dat şi exemple: numirile ministrilor Cătălin Predoiu şi Lazăr Comănescu. Călin Popescu Tăriceanu a refuzat să comenteze acuzaţiile.


Vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu, a făcut duminică şi o scurtă descriere a contextului politic actual din România. El consideră coaliţia aflată la guvernare lipsită de soluţii şi voinţă politică pentru rezolvarea problemelor reale ale societăţii româneşti. Pornind de la aceste argumente, Partidul Naţional Liberal şi-a propus atingerea a cinci obiective principale.


În primul rând este vorba despre remobilizarea electoratului şi recâştigarea de partea liberalilor a unui segment important din electoratul urban. În viziunea lui Crin Antonescu, PNL trebuie să constituie o alternativă solidă la actualul sistem de guvernare din România şi să susţină un candidat cu şanse semnificative pentru alegerile prezidenţiale. Liberalii şi-au propus, de asemenea, revenirea la guvernare, pe baza unui program propriu.


Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu îşi vor disputa funcţia de conducere a partidului la Congresul din 20 ? 21 martie.


Antena3.ro

×
x close