Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu: Suntem dispuşi să participăm la consultări privind criza economică

Crin Antonescu: Suntem dispuşi să participăm la consultări privind criza economică

1 minut de citit Publicat la 10:48 16 Iun 2009 Modificat la 10:48 16 Iun 2009
Crin Antonescu: Suntem dispuşi să participăm la consultări privind criza economică
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că liberalii sunt dispuşi să participe la consultări, atât cu preşedintele, cât şi cu Guvernul, pentru a prezenta soluţii privind situaţia economică.

"Preşedintele Traian Băsescu a vorbit duminică despre nevoia de a consulta toate partidele politice parlamentare, în contextul crizei, şi de către domnia sa şi de către Guvern. E foarte bine, noi am spus de mai multă vreme că ar fi necesar acest lucru. Aşteptăm, dacă doreşte o consultare, să-i prezentăm încă o dată soluţii, să-i dăm încă o dată idei", a susţinut Crin Antonescu.

PNL va susţine "orice măsură care poate stopa şomajul, care poate duce la revigorarea activităţii IMM-urilor, care poate stopa declinul economic în România, care poate evita o anumită amploare a recesiunii", a menţionat el.

"Suntem dispuşi oricând să dicutăm şi cu preşedintele şi cu Guvernul despre aceste soluţii în care noi credem şi care pe zi ce trece se impun în faţa bunului-simţ", a mai spus Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, duminică, în şedinţa de Guvern, că intenţionează să se consulte în perioada următoare pe tema crizei economice nu doar cu miniştrii, ci şi cu liderii politici, considerând că soluţiile economice trebuie acceptate într-o dezbatere generală la nivelul societăţii.
Antena3.ro

×
x close