Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni seară, că poziţia politică asumată de parlamentarii PNL este de a vota împotriva proiectului de lege privind Roşia Montană.
Declaraţia liderului liberal a vine la finalul unei reuniuni a grupurilor liberale din Senat şi Camera Deputaţilor, care a avut loc la Palatul Parlamentului.
Antonescu a precizat că la reuniunea grupurilor PNL s-a desfăşurat un vot, iar "poziţia politică asumată de parlamentarii PNL e de a vota împotriva acestui proiect de lege".
Crin Antonescu a declarat, luni dimineaţă, că
"proiectul Roşia Montană trebuie respins", apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.
Protestul privind proiectul Roşia Montană a adunat, duminică seară, aproape zece mii de oameni, în centrul Capitalei. A fost a opta seară de proteste.