Europarlamentarii PNL nu vor susţine candidatura lui Laszlo Tokes la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European. Crin Antonescu crede că liberalii trebuie să ia atitudine având în vedere "acţiunile şi declaraţiile" pe care Tokes le-a făcut de-a lungul anilor, împotriva integrităţii României. Liderul PNL le-a cerut şi democrat liberalilor să ia atitudine şi să voteze împotriva candidaturii lui Laszlo Tokes.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că niciun europarlamentar PNL nu va putea vota decât împotriva candidaturii lui Laszlo Tokes la funcţia de vicepreşedinte al PE, având în vedere "declaraţiile şi acţiunile acestuia" împotriva graniţelor României, menţionând că cere acelaşi lucru de la PDL şi Traian Băsescu, potrivit Mediafax.
El a spus că foştii mari preşedinţi ai PNL au luptat pentru realizarea României Mari şi, astfel, niciun europarlamentar liberal român nu va putea vota decât împotriva candidaturii lui Laszlo Tokes la funcţia de vicepreşedinte al PE.
Antonescu a precizat că liberalii vor avea atitudine având în vedere "acţiunile şi declaraţiile" lui Tokes, de-a lungul anilor, împotriva graniţelor şi integrităţii României.
"Doresc să vă spun foarte limpede şi foarte răspicat care este poziţia mea ca preşedinţe al PNL, şi luni după BPC, care este şi poziţia Biroului Politic, într-o chestiune despre care se discută puţin dar pe care o considerăm deosebit de importantă-candidatura domnului Tokes Laszlo, cetăţean român, pentru funcţia de vicepreşedinte al PE. (...) Voi propune luni o dicizie imperativă pentru europarlamentarii români şi cine va continua să fie parlamentar şi membru al PNL va vota împotriva candidatiurii domnului Tokes Laszlo", a susţinut Crin Antonescu.
Liderul PNL a subliniat că "PNL este partidul politic care şi-a adus o contribuţie decisivă la crearea României mari", preşedintele PNL din acea vreme, Ion I. C. Brătianu, fiind cel care "a negociat şi a semnat Tratatul de la Trianon şi care a consfinţit constituirea României mari ca stat modern cu graniţe şi configuraţie statală inatacabile".
Antena3.ro
Foto: Antena 3