Fostul lider PNL, Crin Antonescu, a vorbit la Antena 3 CNN despre perspectivele pe care le au formațiunile din noul Parlament în demersul de a crea o majoritate și un guvern pro-europene, dar și despre posibilitatea unui candidat prezidențial comun.
"Eu cred că Partidul Național Liberal, cu actuala sa conducere, nu va fi cel care să întârzie, să obstrucționeze, să complice aceste negocieri. Ilie Bolojan a vorbit foarte răspicat în zilele de când a preluat conducerea partidului, despre urgența constitui unei majorități, despre urgența constituirii unui guvern cu un program foarte limpede.
Cred că, din punctul acesta de vedere, discuțiile vor fi legate mai ales de măsurile concrete și urgente dintr-un program de guvernare și nu vor fi, neapărat, în legătură cu persoana premierului sau cu alocarea ministerelor.
Crin Antonescu: Exclus ca PNL să îl susțină pe Nicușor Dan la președinție. Exclus să o susțină pe Elena Lasconi
(În ceea ce privește ideea ca toate partidele de dreapta să se unească și să susțină un singur candidat) am să fiu cât se poate de categoric: niciun Nicușor. Domnul Nicușor Dan a primit un mandat important, cel de primar general al Capitalei. Dacă USR dorește să-l pună candidat la prezidențiale, este, desigur, problema domniilor lor, dar mi se pare că din niciun punct de vedere și sub nicio formă Partidul Național Liberal nu poate susține candidatura domnului Nicușor Dan, după cum nu o poate susține, de această dată, nici pe a doamnei Elena Lasconi. Nu are niciun motiv.
Partidul Național Liberal este un partid de dreapta și trebuie, din punctul meu de vedere, să se manifeste plenar și categoric, în această perioadă care urmează, ca un partid de dreapta. Ca un partid conservator, democratic, pro-occidental, pro-american, dar ca un partid de dreapta. Ori USR-ul este un partid democratic, este un partid european și pro-european, dar nu este un partid de dreapta și, ca atare, cred că nu există pentru Partidul Național Liberal această ipoteză. Partidul Național Liberal trebuie și poate să aibă propriul său candidat, cu șanse foarte bune. De altfel, în această competiție, dacă alții, USR-ul sau PSD-ul sau UDMR-ul, doresc să susțină candidatul Partidului Național Liberal, bineînțeles că sunt bineveniți (...)
Crin Antonescu: Ilie Bolojan, candidatul prezidențial al PNL. Dacă nu are unul, îl poate susține pe Kelemen Hunor
Eu cred că Ilie Bolojan este pregătit pentru a asuma orice funcție politică, orice poziție politică, în baza experienței, în baza seriozității și în baza modului în care apare el astăzi în ochii românilor.
Unu: este un personaj politic care are acreditările prestației sale publice în administrația locală, e drept, dar cu reușite incontestabile pe o durată îndelungată... Doi: este un om care nu a fost legat de regimul Iohannis, dimpotrivă. Și trei: este un om care are niște idei clare, care este consecvent cu aceste idei și care, în plus, are acest format, acest profil de politician de dreapta, de politician conservator care cred că este căutat în acest moment în societatea românească.
Nu știu dacă va exista un candidat comun pentru toate aceste patru partide despre care noi vorbim și care au constituit majoritatea care a anunțat sprijinirea doamnei Lasconi înaintea turului doi.
Mi se pare puțin probabil dar, din punctul meu de vedere - nu știu care va fi decizia Partidului Național Liberal - acest candidat este ori Ilie Bolojan ori, dacă Partidul Național Liberal are o altă formulă pentru candidat la președinție.
Dar nu văd cum PNL ar putea sprijini un candidat al celorlalte partide, decât, eventual, pe Kelemen Hunor, care, într-adevăr, ar fi un candidat absolut respectabil.
Dar nu cred că e cazul, din diverse alte motive", a spus Crin Antonescu la Antena 3 CNN.