Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu, paralelă între Klaus Iohannis şi Marian Munteanu. "Pe fond avem o asemănare"

Crin Antonescu, paralelă între Klaus Iohannis şi Marian Munteanu. "Pe fond avem o asemănare"

2 minute de citit Publicat la 13:08 19 Apr 2016 Modificat la 13:08 19 Apr 2016
crin antonescu.jpg

Senatorul PNL Crin Antonescu susţine că există o asemănare pe fond între candidaturile lui Klaus Iohannis şi Marian Munteanu, în sensul în care ambii erau personalităţi nonpolitice la momentul înscrierii în cursa electorală, iar aceasta a generat campanii "aproape isterice". 

"PNL are dreptul să facă o propunere, inclusiv Marian Munteanu, şi cred că ar fi bine pentru alegători ca, până la sfârşitul campaniei, să se discute şi programul pentru Capitală. Singura asemănare pe care o văd este că intrarea în cursă a lui Marian Munteanu a generat o campanie aproape isterică, aşa cum şi intrarea în cursă a lui Klaus Iohannis a generat, după cum ştiţi, aberaţii numărate împotriva sa. În rest, nu aş duce comparaţia prea departe, pentru că nu avem în cazul lui Klaus Iohannis o intrare în partid la momentul candidaturii la Preşedinţie - domnia sa era în partid de doi ani, (...) era preşedinte al partidului ales într-un congres în momentul în care a candidat. Asta nu înseamnă însă că pe fond nu avem o asemănare şi anume o personalitate din lumea civilă, în sensul de nonpartizană, nonpolitică, cu care care un partid acţionează în comun la un proiect", a declarat Antonescu, la Senat. 

În opinia acestuia, delimitarea Preşedinţiei faţă de candidatura lui Munteanu la Primăria Capitalei este un lucru normal. 

"E un fapt normal. S-a discutat cred vreo 48 de ore foarte intens că preşedintele a impus acest candidat şi, de vreme ce n-a fost aşa, era normal ca preşedintele să o spună. Nu interpretez această precizare pe care Preşedinţia a făcut-o, în sensul unei situaţii de a nu fi de acord cu candidatura. În fond, nu e treaba preşedintelui", a arătat Antonescu, care a menţionat că nu a mai discutat cu Iohannis. 

El nu crede nici în ipoteza conform căreia Munteanu ar fi fost impus din afara PNL, de exemplu, de servicii. 

"Nu cred în această ipoteză, pentru că, dacă ar fi să cred o asemenea ipoteză pe care probabil mulţi o cred, atunci chiar ar însemna să constat că nu există Partid Naţional Liberal şi chiar să nu mai am unde să fiu membru. Pentru că unui partid serios, aşa cum totuşi continui să pretind că PNL este, nimeni nu-i poate impune un candidat, pot fi sugestii, pot fi propuneri, dar nimeni nu-i poate impune un candidat. Şi, de altfel, foarte sincer, chiar nu cred pentru că, gândiţi-vă că aici avem o succesiune de întâmplări - candidatura şi renunţarea la candidatură a domnului Buşoi, candidatura şi, mă rog, împrejurările în care s-a retras domnul Orban. Dacă cineva ar fi dorit să convingă PNL, să impună PNL-ului candidatul Marian Munteanu, probabil că o făcea de la început", a argumentat fostul lider al PNL. 

Antonescu a menţionat că nu comentează desemnarea candidatului PNL, dar a arătat că partidul a procedat "greşit" atunci când s-a pus problema legii alegerilor locale. "Şi dacă suntem acum în situaţia de a discuta de alegeri pentru primari într-un singur tur, ceea ce este profund nepotrivit, asta e şi vina PNL-ului. Sunt lucruri pe care cred că puteau să le facă altfel", a spus el.

×
x close