PD-L la desemnat pe Theodor Stolojan ca fiind viitorul premier, în cazul în care partidul câştigă alegerile parlamentare, însă acest anunţ a ridicat un semn de întrebare: Rămâne Stolojan premier şi după alegeri? Problema a fost dezbătută şi în cadrul emisiunii Ştirea Zilei, unde au fost invitaţi lideri ai principalelor partide din România. Radu Berceanu, PD-L, consideră că Stolojan va rămâne premier pentru că "dacă am fi avut o altă idee, un alt candidat, s-ar fi arătat acum şi am fi mers pe mâna lui".
Vicepreşedintele PSD, Cristian Diaconescu, a explicat că suspiciunile în cazul lui Stolojan apar din cauză că, spre deosebire de PSD şi PNL, la PD-L a fost desemnat un candidat din formaţiunea mai mică a partidului. "Partidele îşi propun acum premieri ca locomotive electorale. Vor fi astfel de evenimente festive pentru cei care vor conduce oferta de guvernare. Sigur apare o deosebire pentru că şi Călin Popescu Tăriceanu şi Mircea Geoană sunt preşedinţi de partid. În partea PD-L lucrurile nu stau chiar aşa, partidul cel mai mic pare că poate să îşi desemneze candidatul. De aici apar şi suspiciunile", a spus Diaconescu.
În replică, Radu Berceanu a declarat că Stolojan este ca şi el membru PD-L. "Nu este de la partidul mai mic. Atunci când s-a făcut fuziunea dintre PD şi PLD toate aceste lucruri s-au încheiat. Nouă ni s-a părut cel mai potrivit şi dânsul a vrut să candideze", a mai spus Berceanu.
În condiţiile în care este imposibil de crezut că un partid va obţine 50%+1 din voturi la parlamentare pentru a-şi desemna singur premierul, Crin Antonescu, de la PNL, a atras atenţia că o discuţie postelectorală cu PD-L devine "spre imposibilă" cât timp Stolojan ar fi premier. "Din motive care ţin de instabilităţile de toate felurile ce ţin de Stolojan şi pentru că nu este un interlocutor valabil", a explicat Antonescu, menţionând că partidul liberal nu poate sta de vorbă cu Stolojan sau cu Emil Boc, pentru că ar fi ca şi cum ar sta de vorbă cu Traian Băsescu. Referindu-se tot la preşedintele României, liderul liberal a mai spus că "am fi caraghioşi să uităm declaraţiile lui Băsescu şi să ne aliem cu PD-L, cât timp la conducerea partidului este domnul preşedinte".
Antena3.ro