
Crin Antonescu a declarat, vineri, că nu și-a imaginat vreodată că România va ajunge în situația în care cetățenii să aleagă dacă mai vor sau nu democrație, dacă mai vor sau nu Uniunea Europeană. Candidatul la prezidențiale a spus că asta l-a speriat și l-a făcut să iasă se întoarcă în politică, la un deceniu de când s-a retras. De asemenea, Crin Antonescu l-a criticat din nou pe Klaus Iohannis și a spus că „după un preşedinte care a tăcut prea mult, România are nevoie de un preşedinte care să vorbească îndeajuns”, relatează Agerpres.
Candidatul actualei coaliţii de guvernare a mărturisit că s-a speriat atunci când a văzut că România este pusă să aleagă între Vest sau Est.
„Şi eu m-am speriat la început. De aceea am ajuns în această situaţie. Şi eu mă retrăsesem de aproape un deceniu din politică. Nu credeam, nu mi-am imaginat niciodată că în România se va ajunge să se pună politic problema către Vest sau către Est, dacă mai vrem sau nu democraţie, dacă mai vrem sau nu în Europa. Eu nu mi-am imaginat acest lucru. (...) Acum, o dată intrat în luptă, nu îmi mai e frică. Sunt ferm convins că majoritatea alegătorilor români şi majoritatea românilor în general nu au dubii şi vor înainte pe calea asta, pe care am fost şi am construit atâţia ani. Toţi românii vor schimbări şi toţi înţelegem că nişte schimbări trebuie să se producă”, a spus Crin Antonescu.
Candidatul la prezidențiale a precizat că România nu este în situaţia de alege între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. El este convins că decizia corectă este de a avea parteneriate cu ambele părţi.
„Am vorbit prea des cum ne raportăm noi la Uniunea Europeană şi la Bruxelles. Păi noi suntem Bruxelles-ul şi noul, suntem acţionari acolo şi cred că trebuie să acţionăm acolo, şi trebuie să facem tot ce ne stă în puteri să fie şi Uniunea Europeană, şi Statele Unite”, a spus Crin Antonescu.
Candidatul Alianţei Electorale România Înainte la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a mai precizat că „după un preşedinte care a tăcut prea mult, România are nevoie de un preşedinte care să vorbească îndeajuns".
„Trebuie să luăm act de percepţie, de sentimentul oamenilor. Trebuie mai multă modestie , mai mult respect pentru cetăţean pe care el să îl simtă (...) După un preşedinte care a tăcut prea mult, trebuie un preşedinte care să vorbească îndeajuns, să vorbească îndeajuns nu cu ceilalţi politicieni, nu cu apropiaţii lui, să comunice cu cetăţenii, să explice ceea ce poate nu stă în puterile lui, dar se întâmplă, pentru că are acest rol de mediator între toată clasa politică şi restul societăţii", a afirmat Crin Antonescu.
Prezent la Botoşani la o întâlnire cu oamenii de afaceri, Antonescu a declarat că un şef de stat trebuie să manifeste rolul de mediator în societate, nu doar între puterile politice.
Ultimele contestații față de candidații la alegerile prezidențiale din mai au fost soluționate de CCR, iar BEC urmează să stabilească, aleatoriu, ordinea candidaților pe buletinele de vot. Pe buletinul de vot vor apărea 11 prezidențiabili.