Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu, despre motivul excluderii lui Mircea Diaconu de pe lista candidaţilor la europarlamentare

Crin Antonescu, despre motivul excluderii lui Mircea Diaconu de pe lista candidaţilor la europarlamentare

1 minut de citit Publicat la 16:42 18 Mar 2014 Modificat la 16:42 18 Mar 2014
Crin Antonescu, despre motivul excluderii lui Mircea Diaconu de pe lista candidaţilor la europarlamentare
Foto: Agerpres
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că retragerea lui Mircea Diaconu de pe lista de candidaţi la europarlamentare din partea liberalilor a fost determinată de situaţia acestuia legată de sentinţa privind incompatibilitatea sa şi poziţia exprimată de ANI, scrie Mediafax
   
"S-a dat un vot. S-a prezentat situaţia. Am luat act de comunicatul ANI şi de sentinţa ICCJ. A fost un vot, un vot secret. 39 de colegi s-au pronunţat pentru retragerea lui Mircea Diaconu din listă, 18 pentru menţinerea sa", a declarat Antonescu.
   
Liderul PNL a fost întrebat dacă Mircea Diaconu a fost reevaluat, după ce iniţial a fost inclus pe lista de candidaţi la europarlamentare
   
"Nu am acest obicei. Nu folosesc acest termen. Îl las altora", a replicat Antonescu.
   
Surse din partid declarau anterior că BPN al PNL a decis scoaterea lui Mircea Diaconu de pe lista iniţială de candidaţi stabilită pentru alegerile europarlamentare.
   
Potrivit deciziei din BPN, în locul lui Diaconu pe lista la europarlamentare va urca Eduard Hellvig, următorul pe lista decisă iniţial.
   
Diaconu a plecat din sala de sedinţă fără să facă declaraţii.
   
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că lista finală de candidaţi pentru Parlamentul European urmează să fie decisă marţi în cadrul Biroului Permanent Naţional al PNL, precizând că este posibilă retragerea candidaturii lui Mircea Diaconu.
   
Fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu a fost achitat, recent, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, instanţa dispunând ca acesta să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei.
   
ANI a precizat, ulterior, că decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) prin care Mircea Diaconu a fost achitat, pe fond, pentru conflict de interese "nu influenţează în niciun fel interdicţia de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European".
   
În noiembrie 2012, Mircea Diaconu, atunci senator PNL, a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese. Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să judece parlamentari.

×
Etichete: Crin Antonescu ANI
x close