VEZI REPARTIZAREA MANDATELOR ÎN VIITORUL PARLAMENT
Referitor la dorinţa lui Mircea Geoană ca, în viitor, să fie pus în postura de a desemna el candidatul pentru funcţia de prim-ministru, Crin Antonescu a comentat că este dreptul "fiecărui om să aibă proiecte, aspiraţii, ambiţii".
Mircea Geoană, fostul preşedinte al Senatului, a declarat, miercuri, că ambiţia sa este să desemneze prim-miniştri şi nu să fie desemnat premier.
"Nu doresc ca numele meu să fie folosit de oricare dintre tabere în acest război politic post electoral. Decizia de nominalizare a unui candidat pentru funcţia de premier aparţine partidului care a câştigat alegerile şi alianţei care a câştigat alegerile, în speţă PSD şi USL. Deciziile statutare ale PSD sunt cele care au valoare şi sunt singurele care pot să afecteze decizia majorităţii create după aceste alegeri câştigate zdrobitor de către USL. Vreau să infirm şi rog cu foarte multă insistenţă şi pe cei din politică şi pe cei din media să nu mai invoce numele meu cu privire la aşa-zise negocieri în interiorul USL sau în exteriorul USL. Nu au existat şi nu vor exista astfel de negocieri", a spus Geoană, la Palatul Parlamentului.