Administraţia prezidenţială precizează că, potrivit deciziei 356 a Curţii Constituţionale din anul 2007, preşedintele ţării "are îndreptăţirea de a verifica corespunderea" candidatului pentru funcţia de ministru, în cazul remanierii guvernamentale.
Crin Antonescu consideră că preşedintele Traian Băsescu încearcă să pună Uniunea Social Liberală într-o situaţie penibilă, adăugând că acesta nu avea niciun temei legal pentru a cere declaraţia în cazul Haşotti.
"Foarte clar cred că era din capul locului, pentru noi toţi, că Băsescu continuă un atac politic la adresa lui Victor Ponta şi, în fapt, la adresa Uniunii Social Liberale. Încearcă să pună alianţa noastră într-o situaţie penibilă", a spus Antonescu, vineri, la emisiunea "100 de minute".
"Reacţia mea a fost promptă şi dură pentru a transmite preşedintelui şi altora că nu merge cu lucrurile astea", a adăugat preşedintele PNL.
Crin Antonescu l-a ameninţat, vineri, pe şeful statului cu suspendarea, dacă nu îl va învesti luni pe Haşotii, la Ministerul Culturii.
Potrivit lui Antonescu, preşedintele României are atribuţii stabilite clar în Constituţie şi nu i se dă dreptul să solicite declaraţii precum cea pe care şeful statului a cerut-o în cazul lui Puiu Haşotti.
În plus, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a afirmat că şeful statului poate să respingă o singură dată, motivat, numirea unui ministru.
"Nu trebuie să ceară din partea unor oameni propuşi să fie miniştri ce declaraţii îi trec lui prin cap", a subliniat Crin Antonescu.