Invitat în cadrul emisiunii "
Subiectiv", Ilie Sârbu, senator PSD, a comentat reacţia lui Crin Antonescu care atacă majoritatea PSD.
"
Noi nu ne-am gândit la majoritate. Am acceptat să vină la noi unii colegi care au discutat cu alţi colegi din grupul nostru(...). Avem o majoritate stabilă care poate să susţină proiectele de lege ale Guvernului", a precizat liderul senatorilor PSD.
Întrebat la ce folosesc noii oameni veniţi în PSD, Ilie Sârbu a spus că asta înseamnă un grup puternic. "
Dacă mai lipsesc unii, alţii, şi nu poate să treacă o lege, ai grupul tău care votează", a susţinut Sârbu, luni, la Antena 3.
"
Eu nu sunt o maşină de criticat premierul. Dacă am de spus critici sau puncte de vedere care nu îi convin premierului le spun. Eu am spus lucruri care nu îi conveaneau premierului Tăriceanu. Avem culturi diferite faţă de alte partide, noi liberalii faţă de celelalte La ei e ca Tarik Aziz, la ei până americanii au ocupat Bagdadul armata e victorioasă", i-a ironizat Antonescu pe pesedişti şi democrat-liberali.
Liberalul a comparat parlamentarii PPDD care au trecut la PSD cu nişte murături care au intrat în cămara social-democraţilor.
"
Unii continuă cu aceste ameninţări, se aude pe surse că domnul Hrebenciuc a mai vorbit cu doi pepededişti. Îi poate lua pe toţi că nu mă sperie. Noi am făcut o alianţă atât de mare să facem lucruri serioase, astea sunt lucruri de bodegă. Serios ai majoritate, ia să vedem ce faci cu ea? Victor Ponta nu a gândit în felul acesta, pepedediştii sunt ca murăturile la cămară, să fie acolo. O cârpitură aritmetică de toată jena", a comentat Antonescu migraţia parlamentarilor PPDD către PSD
Vezi AICI înregistrarea integrală a emisiunii.