Antena 3 CNN Politică Costel Alexe rămâne sub control judiciar. Instanța supremă i-a respins cererea de revocare a măsurii

Costel Alexe rămâne sub control judiciar. Instanța supremă i-a respins cererea de revocare a măsurii

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 13:12 06 Mai 2021 Modificat la 13:12 06 Mai 2021
o_1f50ijnt1e3i1tb5hgi1c3j16cab.jpg
Sursa foto: Hepta

Instanţa a decis ca şi celălalt inculpat din dosar, Bogdan Ioan Grecu, fost director general al Combinatului Siderurgic "Liberty Galaţi", să rămână sub control judiciar.

Pe 28 aprilie, DNA a anunţat că a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Costel Alexe, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare, şi faţă de Bogdan Grecu, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi delapidare.

Şeful PNL Iaşi, Costel Alexe, se autosuspendă din funcție, după ce a fost pus sub control judiciar de DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat, pe 28 aprilie, că se autosuspendă din funcția de şef al liberalilor din Iaşi, după ce a fost inculpat de DNA în dosarul în care este acuzat de mită. 

"Ieri, 27 aprilie, am fost invitat la DNA pentru a mi se aduce la cunoștință că, în dosarul care mă vizează, am primit calitatea de inculpat, iar procurorii au dispus impunerea controlului judiciar.

Sunt nevinovat și am convigerea că voi demonstra acest lucru în instanță, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcția de președinte al PNL Iași.

Partidul Național Liberal a susținut permanent lupta împotriva corupției prin toate măsurile pe care le-a luat nu doar de când este la guvernare, ci și când a fost partid în opoziție. Și eu personal am susținut lupta împotriva corupției, am promovat integritatea în activitatea mea politică și așa voi proceda și de acum înainte.

Am încredere că îmi voi demonstra nevinovăția în justiție, iar, până atunci, vreau să mă asigur că această nouă calitate pe care o am în dosar nu va afecta în niciun fel activitatea și imaginea filialei.

Echipa PNL Iași este profesionistă, am muncit foarte mult să construim programul de guvernare și viziunea de dezvoltare a comunității și am reușit să obținem cele mai bune rezultate pentru PNL la ultimele cicluri electorale.

Sunt un om de echipă, dar consider că este cel mai corect ca toate implicațiile pe care le produce acest dosar să le gestionez la nivel personal."

Alexe: Voi continua activitatea de președinte al Consiliului Județean Iaşi

"Am încredere în colegii mei și știu că vor susține activitatea filialei și politicile liberale, astfel încât să păstreze poziţia PNL ca cea mai puternică formațiune politică județeană.

Voi continua activitatea de președinte al Consiliului Județean și voi demonstra împreună cu echipa pe care am format-o că putem implementa programul de guvernare pe care l-au votat ieșenii și că administrația liberală este un exponent al schimbării în bine. 

Sunt încrezător că instanțele de judecată își vor face corect treaba, iar în final se va demonstra că sunt un om de bună credință", se arată în comunicatul transmis, la acel moment, de fostul preşedinte PNL Iaşi, Costel Alexe.

 

×
x close