"Au trecut 5 ani de la moartea lui Adrian Păunescu…Un lustru de vreme – cum ar fi spus romanii. Şi cum a spus George Călinescu despre moartea lui Eminescu: „Şi astfel se stinse în el al optulea lustru de viaţă“… E o boală omenească veche de cînd lumea: nu ne preţuim valorile decît după dispariţia lor. Iar judecata contemporanilor e, întotdeauna, falsă. Cine era cel mai mare compozitor la Curtea Imperială din Viena? Mediocrul italian Antonio Salieri. (Măcar de l-ar fi chemat Antonio Vivaldi, ceea ce nu era cazul.) Iar fenomenalul Mozart primea şuturi în fund (de la Arhiepiscopul bădăran Coloredo, la Salzburg), îl scuipau toţi în cap (avea doar 1,52 metri) şi cerea bani de la un F.d.O. (Frate de Ordin Masonic). Trecerea anilor, a deceniilor şi a secolelor avea să cearnă valorile. Tot astfel, mă întreb: cine era cel mai mare poet pe vremea lui Eminescu? Unul Nicoleanu. Dar se mai agita şi obscurul Grandea, care pretindea că e nepotul Lordului Byron. Şi totuşi… Şi totuşi, geniul uluitor al feciorului familiei Raluca şi Gh. Eminovici a ieşit la suprafaţă, ca uleiul de candelă. Păstrînd proporţiile, la fel voi spune şi despre amicul meu de-o viaţă, Adrian Păunescu. Ne ştiam din 1964, de pe vremea cînd eu eram elev la Sfîntul Sava, iar el era student la Filologie – ne-am cunoscut la Cenaclul Labiş, organizat de Eugen Barbu, la Casa Scriitorilor, de pe Calea Victoriei. Astăzi, nici Barbu, nici Păunescu, nici Casa Scriitorilor nu mai sînt", a scris Corneliu Vadim Tudor, pe Facebook.
