„Anunţata prezentă a ministrului ucrainean de Externe, cu care am avut o discuţie telefonică directă, duminică, a fost amânată în condiţiile evoluţiilor dramatice din Ucraina, dar şi în legătură cu discuţiile de la Minsk şi paşii care urmează”, a spus şeful diplomaţiei române, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR).
Ministrul român de Externe a mai precizat că a fost stabilită o altă dată pentru vizită, prilej cu care va fi semnat Acordul privind micul trafic de frontieră.
„Este un acord extrem de important pentru libera circulaţie, pentru destinul european al Ucrainei, dar şi pentru cetăţenii ucraineni, inclusiv etnicii români, care trăiesc de-a lungul frontierei cu României”, a afirmat Corlăţean.
Acordul reglementează condiţiile de desfăşurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenţii din zona de frontieră a României sau a Ucrainei care intenţionează să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 luni de şedere neîntreruptă.
Prevederile acordului se aplică locuitorilor unei zone de 30 km situate de o parte şi de alta a frontierei comune, zonă care poate fi însă extinsă la maxim 50 de km de linia de frontieră în cazul unităţilor administrativ-teritoriale care se întind dincolo de limita celor 30 de km.