Abia inaugurat de trei zile, la sediul din Lipscani al lui Traian Băsescu amenajările sunt încă în toi. Peste noapte a apărut şi o barieră care restricţionează accesul. Pe Lipscani, dinspre Pasajul Unirii, se mai poate intra doar la pas.
Clădirea nouă, cu trei etaje şi faţadă din sticlă are o istorie legată bine de PDL. Aparţine unei firme elene al cărei proprietar e implicat în mai multe scandaluri imobiliare în Bucureşti. Două în sectorul 3, unde primar este Liviu Negoiţă, omul care se ocupă şi de campania lui Traian Băsescu. De altfel, potrivit liderilor PDL, sediul din Lipscani a fost închiriat de partid, pentru Traian Băsescu, pentru 10.000 de euro pe lună.
Afaceristul grec deţine, încă un imobil, aflat în construcţie. Situat în centrul civic al Bucureştiului, la Nerva Traian. Construcţia a început acum un an, în urma unui scandal imens, pe locul unui parc. Deşi la primăria sectorului 3 se ştia ca pe locul parcului urma să fie ridicată o clădire, lucrările nu au demarat pînă ce Liviu Negoiţă nu a câştigat al doilea amandat. La cîteva zile de la învestitură, ADP-ul a curăţat locul pe care grecul urma să-şi înalţe blocul. Mai mult, primăria de la sectorul 3 i-a făcut cadou câteva etaje peste cele cinci, câte erau în autorizaţia iniţială de construcţie.
În ciuda protestelor localnicilor, construcţia a continuat. Nu există însă, niciun panou de identificare a imobilului în construcţie. Primăria sectorului 3 nu face nicio declaraţie. Tăcere şi din partea PDL, partidul care a închiriat sediul de campanie al preşedintelui Băsescu, dar şi a cetăţeanui grec care nu a putut fi contactat pentru comentarii.
Antena 3