Liberalii nu sunt de acord cu un amendament pe care premierul Victor Ponta l-a depus în nume personal la Comisia de revizuire a Constituţiei. Este vorba despre amendamentul care ar prelungi de la 24 la 48 de ore durata reţinerii unui suspect.
Vicepreşedintele Comisiei de revizuire, Tudor Chiuariu, spune că prelungirea termenului ar încuraja justiţia televizată.
"Am avut întotdeauna rezerve faţă de ceea ce a fost făcut în ultimii ani, şi anume Justiţia, mai ales la televizor şi credem că o astfel de măsură ar favoriza Justiţia făcută la televizor şi noi vrem ca Justiţia să revină şi să fie făcută în sălile de judecată, nu la televizor, şi încă nu avem garanţii suficiente că suntem în această situaţie. În momentul în care am avea un sistem de procuratură, un Minister Public eficient şi discret, sigur că altfel am privi la acest tip de modificare", a spus Tudor Chiuariu, vicepreşedinte la Comisia de revizuire a Constituţiei.
Declaraţia a fost prezentată miercuri, în emisiunea
100 de minute, de la Antena 3.