Antena 3 CNN Politică Constantin Simirad, exclus din PSD. Susţinătorul lui Băsescu păstrează şefia CJ Iaşi

Constantin Simirad, exclus din PSD. Susţinătorul lui Băsescu păstrează şefia CJ Iaşi

Constantin Simirad, exclus din PSD. Susţinătorul lui Băsescu păstrează şefia CJ Iaşi
11 Sep 2009   •   15:13

Conducerea PSD Iaşi a decis vineri excluderea din partid a preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Constatin Simirad. Numit ieri coordonatorul campaniei prezidenţiale a PDL pentru zona Moldovei, Simirad rămâne astfel cu funcţia administrativă pe care a obţinut-o la ultimele alegeri locale pe listele PSD. Conform legii de resort, un ales local pe listele unui partid politic nu-şi poate pierde mandatul decât dacă demisionează din respectiva formaţiune politică. În cazul în care este demis din anumite funcţii politice sau exclus din partid, el îşi poate păstra postul în care a fost mandatat de alegători. În aceste condiţii, PSD îşi vede reduse la 15 posturile de preşedinţi de consilii judeţene deţinute, cu consecinţe negative pentru propriul său proces de mobilizare electorală în campania prezidenţială din noiembrie.

Social-democraţii ieşeni au fost nevoiţi să ia atitudine faţă de dezertarea lui Simirad, după ce ce acesta a fost însărcinat de PDL să se ocupe, alături de Gheorghe Flutur, cu acţiunea de coordonare a campaniei prezidenţiale pentru zona Moldovei. PDL a turnat ultima picătură în paharul răbdării social-democrate, denunţând ieri protocolul local de colaborare şi anunţând că va forma, împreună cu oamenii liberalului Relu Fenechiu, o nouă majoritate la nivelul Consiliului Judeţean Iaşi menită să susţină proiectele lui Simirad.

Iniţial, liderul PSD Iaşi, Gheorghe Nichita susţinea că nu doreşte să contribuie la ?victimizarea? acestuia printr-o decizie de excludere din partid. În fapt, social-democraţii au tot sperat că Simirad îşi va anunţa demisia, fapt care le-ar fi pus mandatul acestuia de preşedinte de Consiliu Judeţean pe tavă.

Simirad a refuzat însă să facă acest gest, deoarece, potrivit legii aleşilor locali, şi-ar pierde mandatul de preşedinte al Consiliul Judeţean. El a preferat să copieze tactica primarului de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, care nu şi-a dat demisia din PNL atunci când a trecut în tabăra PD împreună cu gruparea Stolojan.

Pentru a preveni însă alte prejudicii de imagine pentru PSD, prin eventuala migrare şi a altor aleşi locali, Nichita a anunţat că va propune conducerii filialei excluderea din partid a şefului Consiliului Judeţean Iaşi.

"Excluderea lui Simirad din partid este foarte posibilă. Vom discuta acest lucru mâine (vineri - n.r.) într-o şedinţă a conducerii PSD Iaşi. Am să discut cu Mircea Geoană, o să discut şi cu colegii noştri din organizaţie, adică primarii din teritoriu, vicepresedinţii de partid şi parlamentarii. Până acum, noi am dat dovadă de înţelegere şi de toleranţă, până la un punct lucrurile pot să meargă, dar deja s-a ajuns prea departe", a declarat Gheorghe Nichita, care a explicat că PSD nu-şi poate permite ca de dragul câştigării şefiei Consiliului Judeţean Iaşi să creeze o confuzie în rândul electoratului.

Conducerea PSD Iaşi au decis să dea curs solicitării lui Nichita şi au votat astăzi excluderea din partid a prospătului susţinător al candidaturii lui Traian Băsescu, pentru atitudinea sa politică şi pentru "indisciplina" de partid dovedită.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close