Antena 3 CNN Politică Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea: "Modernizarea Spitalului Vechi intră în linie dreaptă"

Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea: "Modernizarea Spitalului Vechi intră în linie dreaptă"

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 14:08 07 Apr 2022 Modificat la 14:08 07 Apr 2022
constantin radulescu cj valcea
Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea: "Modernizarea Spitalului Vechi intră în linie dreaptă" Sursa foto: Facebook | Constantin Rădulescu

"Astăzi, în ședința extraordinară a CJ Vâlcea, au fost aprobate modificările la două hotărâri adoptate anterior, ca parte a demersurilor pe care le-am făcut pentru reabilitarea Corpului C5 al Spitalului Vechi din Râmnicu Vâlcea, cu finanțare de la CNI.

Nu întâmplător, poate așa a vrut Dumnezeu, astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății, facem ultimii pași pentru obținerea finanțării efective a investiției de la spital, o finanțare de peste 97 milioane lei. 

Este vorba despre reabilitarea, modernizarea și dotarea cu mobilier specific a Corpului C5, respectiv a secțiilor: Oftalmologie, Psihiatrie 2, Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, precum și a Compartimentului de psihiatrie infantilă. 

În cadrul acestui proiect, se vor realiza și lucrări de amenajare și sistematizare a parcului existent în curtea interioară a Spitalului Vechi.

Proiectul a fost depus încă din anul 2018 la CNI, când a fost predat și amplasamentul, iar acum, cu aceste ultime demersuri, Compania Națională de Investiții va demara procedura de proiectare și execuție a lucrărilor", a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea.

×
x close