Antena 3 CNN Politică Consilierul personal al lui Dumitru Buzatu, bolnav de COVID-19. Şeful CJ Vaslui: Cred în Dumnezeu, nu în coronavirus

Consilierul personal al lui Dumitru Buzatu, bolnav de COVID-19. Şeful CJ Vaslui: Cred în Dumnezeu, nu în coronavirus

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 13:11 30 Iul 2020 Modificat la 13:11 30 Iul 2020
o_1eefi27u81anqfp41eo81m2q1ihub.jpg
Sursa foto: Hepta

Mai mult, angajatul infectat cu virusul Sars CoV-2 este chiar consilierul personal al lui Dumitru Buzatu, după cum s-a aflat miercuri în consiliul judeţean, potrivit adevarul.ro. Bărbatul confirmat cu COVID-19 a fost deja internat la o clinică din Iaşi, el suferind şi de boli de inimă.

Potrivit unor surse din CJ, ancheta epidemiologică în acest caz nu a vizat până în prezent şi alţi angajaţi ai instituţiei conduse de Dumitru Buzatu. Cel testat pozitiv cu COVID-19 îşi desfăşura activitatea în cadrul aparatului propriu al preşedintelui. 

Consilierul lui Buzatu, internat cu COVID

În contextul răspândirii virusului, Consiliul Judeţean Vaslui a adoptat un plan de măsuri pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor, angajaţii find obligaţi astfel că poarte măşti de protecţie. Cel care a făcut un afront public planului de măsuri a fost chiar semnatarul planului, preşedintele Dumitru Buzatu. 

De altfel, Buzatu spunea public, recent, că el nu poartă mască, pentru că nu crede în coronavirus. Gestul său de a refuza purtarea măştii a fost urmat şi de unul dintre cei doi vicepreşedinţi, Vasile Marciuc. 

Buzatu: Cred în Dumnezeu, nu în coronavirus. Să fim serioși!

"(...) S-a titrat că eu nu cred în coronavirus. Evident, cred în Dumnezeu, de exemplu, dar nu cred în coronavirus. Haideți să fim serioși! Asta e o chestiune de determinare științifică, medicală etc., nu de credință ca atare. Dacă cineva vrea să propovăduiască coronavirusul e treaba lui, nu sunt eu client. Colegii mei trebuie să audă bine, dar poate că unii nu aud bine, în orice caz media națională aude foarte prost. 

Am spus, dar era vorba de altceva, era într-un anumit context în care se marșa pe măsurile acestea foarte simple care, din păcate, au condus la situația în care avem de-a face cu o incidență din ce în ce mai mare a virusului față de cetățenii români", declara, recent, liderul social-democrat din Vaslui, Dumitru Buzatu.

Dumitru Buzatu: Nu port mască. Protestez pentru simplitatea măsurilor!

Social-democratul nu poartă mască de protecţie, pentru că aceasta ar fi o măsură prea simplă luată de guvern în criza din sănătate, însă spune că este de părere că trebuie "gândite măsuri complicate" în lupta cu coronavirusul.

"Ori, eu cred că trebuie gândite măsuri mai complicate. Tot o dăm cu purtați mască, stați în casă, iată că infectarea este în expansiune. Mergeți mai departe cu aceste măsuri foarte simple. Eu nu port mască, am explicat, nu îndemn pe nimeni, pe toți i-am îndemnat să respecte legea. Dar eu, în semn de protest pentru simplitatea și absurditatea unor asemenea măsuri, nu port mască!”, susţine Buzatu.

×
x close