Antena 3 CNN Politică Consilier PSD: Cred că Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze

Consilier PSD: Cred că Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:31 24 Iun 2018 Modificat la 16:31 24 Iun 2018
o_1cgovqqbon8n1dnb1vgf1u2u1u5k8.jpg

Cristian Toader Pasti, consilier local PSD Târgu-Jiu, spune că Liviu Dragnea ar trebui să-şi dea demisia de onoare.

Dacă va fi exclus din partid din cauza acestei afirmaţii, consilierul spune că preferă „să moară în picioare”.

Consilierul local din partea PSD, Cristian Toader Pasti, este membru al partidului din anul 2003.

„Eu, Toader Pasti Cristian, cred că ar trebui să-şi dea demisia. Ce gândesc alţii, e treaba lor. Eu cred că ar fi mult mai bine, pentru că şi Victor Ponta, atunci când a fost trimis în judecată şi-a dat demisia, şi din funcţia de prim-ministru şi din funcţia de preşedinte de partid, deşi într-un final a fost achitat. Şi foarte bine, a arătat că a fost nevinovat, dar în momentul in care există o condamnare aşa, eu cred că aşa ar fi bine, să-şi dea demisia de onoare, să vină altcineva şi să mergem înainte, până când se clarifică situaţia domnului Dragnea”, a declarat Cristian Toader Pasti.

×
x close