Antena 3 CNN Politică Congresul PSD va avea loc la Sala Palatului, în prezenţa a 4.000 de delegaţi

Congresul PSD va avea loc la Sala Palatului, în prezenţa a 4.000 de delegaţi

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:47 25 Feb 2013 Modificat la 16:47 25 Feb 2013
Congresul PSD va avea loc la Sala Palatului, în prezenţa a 4.000 de delegaţi
Foto: Intact Images
Congresul PSD va avea loc în perioada 19-20 aprilie, în Bucureşti, la Sala Palatului, în prezenţa a circa 4.000 de delegaţi, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Cătălin Ivan.

Acesta a precizat că la acest Congres vor fi aleşi 16 vicepreşedinţi ai partidului. Potrivit lui Ivan, 8 vicepreşedinţi vor fi regionali, aleşi doar de către reprezentaţii regiunilor, iar ceilalţi 8 vor fi aleşi la nivel naţional, pe domenii de activitate.
   
Potrivit lui Ivan, BPN al PSD a decis ca dintre cele opt funcţii de vicepreşedinte alese la nivel naţional, pe domenii de activitate, trei să fie alocate femeilor.

Acesta a arătat că dacă femeile vor câştiga mai mult de trei funcţii de vicepreşedinte, le vor şi ocupa, scrie Mediafax. Purtătorul de cuvânt al PSD a subliniat însă că cel puţin trei dintre funcţii vor reveni colegelor social-democrate.

Citeşte şi:

Crin Antonescu, reales preşedinte al PNL cu 1343 de voturi "pentru" şi 44 "împotrivă"

×
x close