Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă, emoții în ziua congresului PNL, deși este singurul candidat la președinția partidului. Care este motivul

Nicolae Ciucă, emoții în ziua congresului PNL, deși este singurul candidat la președinția partidului. Care este motivul

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 10:48 10 Apr 2022 Modificat la 11:14 10 Apr 2022
nicolae ciuca
Sursa foto: gov.ro

Pentru că nu are cu cine să concureze, Nicolae Ciucă nici măcar nu și-a făcut campanie în filiale, iar moțiunea cu care candidează a fost scrisă în trei zile și a fost trimisă organizațiilor.

"Singurele emoții pe care le are Nicolae Ciucă sunt cele legate de numărul de voturi, pentru că este posibil ca o parte dintre cei 1.300 de delegați să-și anuleze votul, ceea ce ar fi un semnal nu prea bun pentru Nicola Ciucă.

Până în momentul de față nu ar fi prea mulți cei care ar intenționa să nu voteze sau să-și anuleze votul, însă bătălia se duce după această zi, pentru că până astăzi taberele din PNL au făcut un armistițiu, însă de mâine încolo vor începe din nou să se lupte pentru o poziție cât mai bună și o mai mare influență în PNL", a spus reporterul Antena 3 Vasile Marcu.

Sunt trei funcții vizate de cele două tabere, tabăra Ardeal, una extrem de influentă în Partidul Național Liberal, și cea din sudul țării: cea de prim-vicepreședinte al partidului, cea de secretar general și cea de ministru al fondurilor europene.

Nicolae Ciucă a afirmat înainte de congresul PNL că își dorește stabilitate.

”Sper ca prin acest demers pe care l-am asumat, PNL să-și găsească echilibrul. Nu suntem într-o situație simplă, dar am convingerea că ne putem găsi un rost și o direcție. Trăim o situație geopolitică deosebit de gravă iar pentru noi cel mai important obiectiv e să guvernăm țara. Sunt convins că după acest demers liderii noștri, primarii, președinții de consilii județene se vor întoarce acasă și se vor ocupa de tot ce înseamnă administrarea comunelor și orașelor.

Cetățenii români așteaptă de la noi soluții, măsuri, să fie protejați. Cetățenii s-au săturat de gâlceavă și de toate aceste discordiile care apar. Important e să avem stabilitate, să putem guverna țara”, a spus Nicolae Ciucă.

×
x close