Antena 3 CNN Politică Congres PSD. Marcel Ciolacu: Bine ai venit, Crin! Antonescu: O să aveți un președinte partener pentru PSD

Congres PSD. Marcel Ciolacu: Bine ai venit, Crin! Antonescu: O să aveți un președinte partener pentru PSD

R.M., A.S.
18 minute de citit Publicat la 08:47 02 Feb 2025 Modificat la 19:22 02 Feb 2025
crin antonescu
Crin Antonescu, canditatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, la Congresul extraordinar al PSD. Foto: Inquam Photos / George Călin

Social-democraţii finalizează duminică, în cadrul unui Congres extraordinar, procedura de desemnare a lui Crin Antonescu în calitate de candidat la prezidenţiale.

UPDATE 13:27 PSD a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidențiale cu 5484 de voturi „pentru”, 18 voturi „împotrivă” și 14 abțineri.

UPDATE 13:22 Principalele declarații făcute de Crin Antonescu la Congresul extraordinar al PSD:

„Este o mare onoare pentru mine să fiu aici cu dumneavoastră, să fiu în fața dumneavoastră și să mă asociați pentru o misiune pe care ne-o asumăm.

- Partidele care au asumat, care au făcut și bune și rele. Aceste partide par să fie răul cel mare al României.

- Eu sunt aici și am răspuns chemării dumneavoastră și intru cu toată încrederea în acest rol, pornind de la convingerea nu că partidele sunt minunate, nu că partidele nu au dezamăgit și nu m-au dezamăgit pe mine, ci de la părerea că românii, noi toți avem de ales între discursul și îndemnul falsei icoane făcătoare de false minuni, care ne anunță că partidele o să dispară și credința și dorința mea.

- Sunt aici, sunt onorat să fiu împreună cu dumneavoastră pentru că așa, cu bune și rele, aceste partide sunt cele care pot să apare ceea ce trebuie apărat în România și cele ce pot schimba ce este de schimbat în poltica din România.

- Alternativele le-am văzut.

- Nu înțeleg de ce, noi ce credem asta suntem atât de defensivi.

- Noi avem de gândit la un lucru clar, oameni simpli, activi sau rezerviști, trebuie să răspundem clar, dacă o anumită rânduiala a obiectelor trebuie să ne facă să dărâmăm toată casa sau doar să îmbunătățim niște lucruri.

- Ați fost desemnați de către români, cu același vot, primul partid al României, cel mai mare partid ca număr de voturi.

- Partidul care, și eu cred că nu uitați asta, în 35 de ani de democrație a avut cele mai multe voturi ale românilor.

- Partidul care împreună cu altele a creat dezamăgiri, a făcut greșeli, dar a creat și aceste lucruri, care au dus România în cea mai bună situație.

- Românii sunt cu adevărat europeni în drepturi.

- America se face singură mare, nu are nevoie de noi.

- Noi avem nevoie să ne apărăm condiția de țară, a UE, NATO și a parteneriatului strategic cu SUA.

- Avem lucruri de făcut după ce câștigăm aceste alegeri.

- Marea bătălie pe care o vom da împreună nu este doar aceasta electorală, urmează după aceea, avem turbulențe în politica internațională și avem și înăuntru de rezolvat niște lucruri.

- Eu o să fiu un președinte puternic, nu prin încălcarea Constituției, nu prin intrigi cu Serviciile Speciale, nu prin influențarea justiției.

- Noi am făcut lucruri în comun, dar și lucruri pe care nu le-am făcut.

- Noi nu am sărit în Piața Victoriei, cine nu sare ia condamnare.

- Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple niciodată.

- Nu există nimic ce poate să facă singur președintele.

- Pentru dumneavoastră, pentru celelalte partide democratice, ca și pentru ale instituții, deviza mea sau mesajul meu pe scurt este: partener mereu, niciodată complice.

- Sunt multe lucruri pe care trebuie să le punem în ordine.

- Avem de pus în oridine câteva lucruri, eu am privilegiul de a sta în fața dumneavoastră, pe unii îi cunosc, dar istoria este importantă și o ținem minte chiar cu sufletul.

- Despre mine și câteva convingeri ale mele o să spun pentru cei care au norocul să fie mai tineri. Aceste convingeri ale mele nu pot influența legislația.

- Conducerea executivă a acestei țări o face Guvernul, iar președinte inclusiv în politica externă cooperează cu Guvernul.

- Pe mine m-a ajutat viața, nu este niciun merit, să știu câteva lucruri, știu ce înseamnă să fii sărac, să fii un copil din marginea țării, știu ce înseamnă să nu ai pile, știu ce înseamnă că crezi că drepturile tale sunt doar pe o foaie de hârtie.

- Este normal să fie partide de dreapta sau de stânga.

- Națiunea nu poate să fie nici de dreapta nici de stânga. Ea înseamnă oameni care sunt legați unii de alții.

- Nu suntem și nu putem să fim egali decât în drepturi, suntem egali când venim pe lumea asta și suntem egali în fața lui Dumnezeu.

- O țară și o națiune este puternică atunci când există preocupare, nu doar compasiune.

- Națiunea înseamnă împreună, performanță și solidaritate.

- Națiunea înseamnă identitate.

- Avem nevoie de oameni care să înțeleagă că orice dintre drepturi poate să fie exercitat, dar trebuie să existe un respect.

- Cred că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie.

- Cred că trebuie să garantăm libertatea oricărei opțiuni posibile.

- Dar cred că în ceea ce privește familia, educația, manifestările publice este foarte bine ca asta să rămână opțiunea noastră.

- Fiecare în intimitatea lui, fără nicio paradă.

- Suntem o țară creștină, asta nu este un enunț exclusiv.

- Avem nevoie să facem ordine chiar și în stradă.

- Eu cred că majoritățile parlamentare în anii următori vor trebui să vegheze că în această țara s-a ajuns la o desconsiderare, care nu este tolerabilă.

- Va trebui să punem ordine, să garantăm și să apărăm ceea ce înseamnă toleranță și libertate.

- Nu există și nu trebuie să existe toleranță pentru intoleranță și libertate pentru extremism.

- Noi suntem parte a occidentului, suntem parteneri cu SUA, suntem membrii NATO.

- Nu există pentru România neutralitate.

- Aceste lucruri nu sunt ușor de apărat, ușor de întreținut pentru că lumea este în mișcare.

- PSD nu a promovat un membru PSD prin a fi ales președinte de 20 ani.

- Nu se va întâmpla nici de data asta, dar de data asta o să aveți un președinte care va câștiga aceste alegeri.

- O Să aveți un președinte partener pentru PSD.

- O să aveți un președinte care va știi să respecte un partid ca și pe celelalte.

- Aceste lucruri nu sunt ușoare, dar sunt posibile.

- Este alarmă, este urgență, dar nu avem motive să fie panică.

- Nu ne trebuie mult, ne trebuie credință, putere și curaj”, a spus Crin Antonescu.

UPDATE 12:34 Premierul Marcel Ciolacu a susținut un discurs la începutul Congresului extraordinar al PSD.

„Vă mulțumesc că sunteți prezenți, aici sau în organizațiile din țară, la Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat.

Întotdeauna m-am ferit de cei care spun pe un ton grav cum le știu ei pe toate și au soluții la orice. De aceea, astăzi mi-am propus să fiu foarte direct și la obiect.

Știți, noi, oamenii politici, de multe ori ne uităm în oglindă și ne vedem frumoși, deștepți, responsabili și iubiți. Din păcate, imaginea proiectată nu este aceeași cu modul în care ne percep mereu oamenii. De aceea, cred că a venit timpul să acoperim oglinzile propriului ego și să le demonstrăm românilor că înțelegem cu adevărat ce defecte avem și unde am greșit.

Am crezut că este suficient să construim autostrăzi, să pornim spitalele regionale, să facem dreptate pensionarilor și să creștem veniturile românilor. Am crezut că este suficient să intrăm în Schengen, să ridicăm vizele pentru SUA sau să unim pentru prima dată toate provinciile istorice- Moldova, Ardealul, Oltenia, Dobrogea și Țara Românească prin autostrăzi și drumuri de mare viteză.

Ciolacu: Am crezut că e suficient să avem o bună guvernare pentru a duce un președinte de stânga la Cotroceni. Am greșit

Am crezut că este suficient să reușim ca limba română să fie limbă oficială pentru românii din Ucraina și Republica Moldova, să obținem recunoașterea Bisericii Ortodoxe Române din Italia sau să călătorim în Turcia doar cu buletinul.

Am crezut, de fapt, că este suficient să avem o bună guvernare pentru a duce un președinte de stânga la Cotroceni după 20 de ani. Am greșit. La fel cum au greșit în trecut și Victor Ponta sau Adrian Năstase. Pentru că românii își doreau de fapt un profil de președinte și nu unul de premier.

Pentru realizările de la guvernare nu ne-a aplaudat nimeni. Din contră. Oamenii ne-au spus că asta era datoria noastră, pentru că de asta ne-au dat voturile. Acesta este de fapt rolul nostru și fișa postului. Foarte corect!

Iar eu, personal, am greșit că am avut încredere într-un partener care n-a găsit maturitatea de a respecta o înțelegere politică și de a avea alegeri prezidențiale în septembrie, candidat comun și listă comună la parlamentare. Un lider politic care s-a lăsat dus de val și a uitat că atunci când am mers împreună la alegerile europarlamentare am luat 50%. S-a pierdut momentul oportun, iar apoi orgoliile stupide au făcut să candidăm separat și să ne umplem de noroi unii pe alții în fiecare seară pe toate televizoarele. N-au mai contat realizările, pentru că am generat doar silă. Iar rezultatul a fost că românii ne-au întors spatele și au îmbrățișat alternativa carismatică a unui fals-Mesia. 

Da, am greșit. Dar nu în egală măsură. Unii au dispărut la pensie, în timp ce noi încă suntem aici și ținem frontul parcursului democratic al țării.

Să renunțăm și noi acum ar fi cel mai convenabil. Dar vă amintesc că am venit la guvernare în cel mai greu moment, când era pandemie și criză energetică.

Noi la PSD nu am renunțat niciodată atunci când a fost greu. De aceea, trebuie să ne asumăm și acum momentul cu mult curaj.

A lăsa acum țara pradă naționalismului mistic ar fi o lașitate față de oameni și o trădare de neiertat pentru viitorul României. A repeta aceleași greșeli la alegerile prezidențiale din mai, ar însemna să dăm ceasul României înapoi cu 35 de ani.

Ciolacu: Bine ai venit Crin, sper că ți-a fost dor de PSD!

De aceea, astăzi suntem obligați să venim în fața românilor uniți și cu o alternativă corectă. Trebuie să venim în fața românilor cu un om care are cu adevărat un profil de prezidențiabil. Un om capabil, cu experiență, educat, onest și patriot.  Un om cu principii puternice care a știut să lupte pentru valorile sale și care, în același timp, a putut să spună nu atunci când a fost cazul. 

Acest om este Crin Antonescu! Bine ai venit Crin, sper că ți-a fost dor de PSD!

Tu ai trăit timpurile când PSD poate nu a fost corect cu tine. Dar stai liniștit, eu am trăit timpurile când PNL și-a luat revanșa și nu a fost corect față de mine!

E timpul să lăsăm trecutul în spate și să ne respectăm cu toții promisiunile. Am încredere că atât domnul Bolojan, cât și domnul Kelemen Hunor își vor ține cuvântul dat. Nu există alternativă. De data aceasta, încălcarea promisiunilor ar însemna ruperea acordului politic care stă la baza acestei coaliții și aruncarea României într-o aventură. Iar acest lucru cu siguranță nu ni-l permitem! 

Stimați colegi,

Știu, Crin Antonescu nu este membru PSD. Dar nu este nici membru UDMR și după 10 ani nu cred că este la zi nici cu carnetul de membru PNL.

Cred că după 20 de ani de eșecuri, trebuie să înțelegem cu toții că ideea ”să fie de-al nostru” a fost complet falimentară. Domnul Crin Antonescu va fi președinte, deci va fi al tuturor românilor din țara asta, indiferent de doctrină.

Știu și că mulți ați vrea să avem de data aceasta candidatul perfect. Dar știm cu toții că doar cei care își spun cu aroganță că sunt ”aleșii” se cred perfecți. Nu există perfecțiune. Dar există alegeri potrivite. Iar Crin Antonescu este candidatul potrivit pentru aceste alegeri prezidențiale care vor hotărî destinul României.

Marcel Ciolacu: „Crin Antonescu va câștiga”

Crin Antonescu va câștiga pentru că este omul care folosește dialogul pentru a convinge și nu arme precum ura și anxietatea socială.

De aceea, vă spun că așa cum ne-am mobilizat după șocul turului întâi și am reușit să ne situăm pe primul loc la parlamentare, cu tot asaltul care a fost pe noi și cu toate partidele inventate doar pentru a ne fura voturi, vă rog să trecem cu bine și peste încercarea alegerilor prezidențiale.

Am câștigat alegeri pentru că am fost întotdeauna alături de oameni. De data aceasta trebuie să fim cu toții alături de Crin, pentru că prin alegerea unui președinte democrat vom putea fi în continuare alături de oameni și de România. Acesta este brandul și crezul nostru. Și trebuie să luptăm până la capăt cu toată forța pentru lucrurile în care credem!

Doamnelor și domnilor,

România a suferit o adevărată traumă socială odată cu anularea alegerilor prezidențiale. Frustrarea acumulată în timp în toate straturile societății s-a transformat în ură și a izbucnit acum sub forma unei furii dezlănțuite anti-sistem. Și din păcate, ne place sau nu, partidele tradiționale, adică și noi, suntem văzuți ca fiind parte a acestui sistem.

Dar soluția nu este nicidecum să i se interzică cuiva candidatura în mod arbitrar. O astfel de decizie trebuie să se bazeze doar pe probe solide și concrete, pentru că altfel va genera și mai multă furie în societate.

„Tăcerea prezidențială din ultimii 10 ani a eliberat acest virus perfid în societate”

Trauma socială suferită după alegeri nu poate fi depășită dacă românii nu vor primi răspunsuri clare și precise din partea instituțiilor statului. Și nicidecum nu ne putem vindeca prin tăcere. Adevărul este că tăcerea prezidențială din ultimii zece ani a eliberat acest virus perfid în societate.

În noiembrie, am trăit cu toții un șoc artificial indus de cei care vor să captureze România și destinul ei european. În noiembrie, am suferit un atac grav la stabilitatea României. Dar cei care au făcut asta și continuă să corupă suflete de români trebuie învinși exclusiv prin mijloace democratice și prin domnia legii! 

Aceasta este singura soluție dacă vrem ca normalitatea să nu mai umble năucă și în cârje în țara noastră.

Stimați colegi,

Suntem în cel mai bun moment economic al istoriei noastre, depășind state precum Ungaria, Croația sau Grecia la care în trecut ne uitam ca la niște uriași.

Companiile românești nu mai sunt vândute pe nimic, ci au ajuns ele să cumpere active străine. În 2024, firmele românești au investit 350 de milioane de euro în afara țării. Capitalul românesc a ajuns la maturitate și se impune și peste hotare.

Mai nou, am reușit să facem autostrăzi, să începem reindustrializarea României și să ne manifestăm cu adevărat patriotismul economic prin investiții de miliarde în industria alimentară și de construcții. Am început să facem investiții masive în canale de irigații și să ne dezvoltăm industria națională de apărare.

Am contribuit cu 30 de miliarde la Uniunea Europeană și am primit în schimb aproape 100 de miliarde de euro. Suntem protejați de cea mai importantă alianță militară din istorie – NATO, și avem un parteneriat strategic cu Statele Unite pe care îl vom duce la un nou nivel economic sub administrația președintelui Trump.

„Astăzi, producem de 8 ori mai mult decât pe vremea lui Ceaușescu, unde vor alții să ne întoarcă”

Ce s-ar întâmpla dacă după alegeri, am alunga toți investitorii din România?! Ar putea oare suplini ”industria calului” închiderea uzinelor Dacia și Ford și zecile de mii de șomeri, de exemplu?! Suntem pregătiți să stăm iarăși la cozi să ne luăm vize pentru a petrece un concediu banal în Europa?! Economia nu crește prin firul divin, ci cu bani! Cu fonduri europene! Și cu multă seriozitate!

De aceea, este o erezie mizerabilă să contești apartenența României la lumea occidentală și să o îndrepți către ”înțelepciunea rusească”.

Doamnelor și domnilor,

Faptul că cineva vrea să dea foc la tot ce am construit vreme de 20 de ani, nu înseamnă că lumea în care trăim este perfectă. Și cred că e timpul să vorbim mai deschis și mai apăsat despre curentele externe care ne-au adus aici. Europa este deja de mult timp într-un declin ideologic, demografic și industrial.

Sunt multe lucruri care pot fi spuse, de la nevoia de a avea energie ieftină pentru industrie, până la reducerea drastică a birocrației și reglementărilor care au ajuns să sufoce orice inițiativă. ”Green deal-ul” a fost o idee bună, dar aplicată greșit și impusă fără a ține cont de economia fiecărui stat. Fluxurile mari de capital vor ocoli Europa dacă politicile UE vor continua să fie neadaptate la realitatea economică. 

Dar dincolo de aceste aspecte, una dintre cele mai grave greșeli care a alimentat revolta peste tot în Europa a fost agresivitatea progresistă. Am ajuns să vorbim în șoaptă, inclusiv în România, despre credințele noastre, doar pentru a nu deranja. Am spus-o în trecut și o spun și acum. Românii sunt un popor tolerant și deschis către diversitate, dar atunci când vorbim despre familie, aceasta nu poate fi formată decât între un bărbat și o femeie. Suntem creștini. Punct! 

Stimați colegi,

În final, cred că trebuie să le mai spunem oamenilor un lucru simplu. Atunci când votați gândiți-vă: cât de tare mă poate dezamăgi omul pe care îl votez?! Pentru că atunci când nu știi nimic despre cineva răspunsul la această întrebare este infinit. Pe Crin Antonescu îl cunoașteți toți. Știți de ce trebuie să fie votat.

Dar în noiembrie anul trecut, 40% dintre cei care au pus ștampila pe un anumit candidat au spus că n-au știut cine este. Iar asta ar trebui să ne sperie, pentru că din ură, frustrare și scandal se poate naște orice.

Ciolacu: „Nu mai este loc de simpatii politice, de orgolii și aprecieri personale”

În momentul acesta, scopul nostru principal trebuie să fie să ducem la Palatul Cotroceni un om care să asigure stabilitatea democratică în România. Iar Crin Antonescu este omul potrivit care știe și poate să scoată țara din această hipnoză colectivă și să o mențină pe drumul corect. 

Eu cred că nu există români care să nu fie suveraniști. Asta scrie în Constituție și toți ne dorim binele României. Așadar, nu ne luăm în piept cu suveranismul sau cu patriotismul pentru că acestea sunt trăiri pe care le avem natural.

Toți suntem patrioți. Dar aici este vorba despre a stopa populismul anarhic ascuns în spatele unor concepte nobile precum suveranismul și patriotismul.

De aceea, este momentul să le arătăm românilor cu adevărat cine sunt cei care le vor binele și cine îi hrănește cu povești. Nu mai este loc de simpatii politice, de orgolii și aprecieri personale.

Este despre România. Despre țară. Și despre români. Este timpul pentru echilibru și stabilitate. Este timpul pentru Crin Antonescu!”, a transmis Marcel Ciolacu în discursul său.

Știre inițială:

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis joi convocarea Congresului extraordinar pentru ora 11,30, la Palatul Parlamentului, evenimentul urmând să se desfăşoare în format hibrid - atât fizic, cât şi online.

„Va fi un singur punct pe ordinea de zi, şi anume desemnarea sau finalizarea procedurii de desemnare a candidatului Partidului Social Democrat, respectiv domnul Crin Antonescu, pentru funcţia de preşedinte al României”, a declarat deputatul PSD Mihai Ghigiu, joi, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al formaţiunii.

Crin Antonescu este candidatul comun al PSD - PNL - UDMR - Minorităţi la alegerile prezidenţiale din 4 mai.

Pe 21 ianuarie, Consiliul Politic Naţional al PSD a validat candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale.

„Vom avea ca pas următor un Congres extraordinar al partidului pe 2 februarie şi în acel moment candidatura domnului Crin Antonescu, din perspectiva PSD, va fi pe deplin validată, dar decizia de astăzi cred că spune foarte mult", arăta social-democratul Radu Oprea la acea dată.

Şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat pe 30 ianuarie că este „foarte puţin probabil” ca PSD să aibă un alt candidat decât Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, din moment ce acest lucru a fost decis în coaliţia de guvernare, iar el şi-a pus semnătura pe un acord în acest sens.

„E o decizie a partidului, avem Congres. Din punctul meu de vedere am o semnătură pusă pe un acord al coaliţiei. Noi avem o coaliţie de guvernare unde este specificat faptul că domnul Crin Antonescu este candidatul comun al PSD, PNL, UDMR şi minorităţi.

În acest moment, dacă domnul Antonescu nu este candidatul, dar e foarte puţin probabil, mai ales şi după şedinţa de astăzi (n.r. - joi) a Consiliului Politic Naţional al PSD, înseamnă că nu mai avem o coaliţie de guvernare”, spunea Ciolacu, după şedinţa CPN al partidului.

PNL şi UDMR au validat recent candidatura lui Crin Antonescu pentru fotoliul de la Cotroceni. 

Paul Stănescu: Sunt colegi care au primit cu reticenţă susținerea lui Antonescu

Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a declarat duminică, înaintea Congresului PSD de validare a candidaturii lui Crin Antonescu pentru funcția de președinte al României, că există membri ai partidului care au fost reticenți față de această candidatură. Întrebat despre impactul unei posibile candidaturi a lui Victor Ponta la prezidențiale asupra susținerii candidatului coaliției, Stănescu a răspuns că este decizia lui Ponta dacă va alege să candideze sau nu. De asemenea, Stănescu a subliniat că actualul președinte, Klaus Iohannis, ar trebui să își prezinte demisia, dar a adăugat că „s-a depășit momentul”.

„Am mai avut aşa ceva, în 2012, a fost un congres comun, PSD, PC, PNL. Acum s-a decis în coaliţie candidatul comun, Crin Antonescu, şi fiecare partid, PNL, PSD, UDMR, în cel mai înalt for al partidului, trebuie să votăm susţinerea candidaturii domnului Antonescu. Este pentru prima dată când se întâmplă lucrul ăsta (votarea unui candidat în afara partidului - n.r.), pentru că suntem o coaliţie a forţelor democratice pentru România şi decizia şi în coaliţie şi în anumite foruri ale partidului e decizia ca coaliţia să aibă un candidat comun”, a declarat Paul Stănescu.

Secretarul general al PSD a fost întrebat cum au primit organizaţiile partidului candidatura lui Crin Antonescu. El a răspuns că unii colegi sunt reticenţi.

„Poate sunt colegi care au primit cu reticenţă lucrul ăsta, să fiu foarte sincer, dar noi suntem un partid foarte disciplinat şi sunt convins că toţi colegii mei vor respecta decizia. S-a decis ca toate cele trei partide să aibă un candidat comun. Coaliţia nu poate să reziste, dacă nu avem un candidat comun”, a spus Stănescu.

Întrebat, de asemenea, despre candidatura lui Victor Ponta, Stănescu a răspuns că „e decizia lui”.

„Victor Ponta... e decizia lui. Deocamdată e membru PSD. Dacă Ponta va candida, partidul va lua o decizie la un moment dat, dacă el nu se va retrage”, a explicat Stănescu.

De asemenea, Paul Stănescu s-a referit şi la preşedintele Klaus Iohannis, despre care a afirmat că ar fi trebuit să demisioneze din funcţie, dar a subliniat că „s-a depăşit momentul”.

„Cred că s-a depăşit momentul Klaus Iohannis. Dacă mă întrebaţi pe mine, şi eu cred că ar trebui să îşi dea demisia. Eu, ca cetăţean al acestei ţări, şi eu cred că ar trebui să îşi dea demisia. Am spus că s-a depăşit acest moment fiindcă e greu din punct de vedere al calendarului să faci aşa ceva”, a spus Paul Stănescu.

×
x close