"Gutău este membru PDL potrivit statutului încă în vigoare. Şi va rămâne cel puţin până pe 9 aprilie, când se va adopta noul statut al partidului sau până când se va da o rezoluţie finală în procesul de la Curtea Supremă de Justiţie. Nu s-a pus ieri la Colegiul Director în discuţie excluderea lui Mircia din partid", a explicat Bulacu.
Suspendarea de drept pentru membrii PDL aflaţi în arest preventiv va fi inclusă în statutul partidului, conform deciziei de duminică a Colegiului Director, abia în data de 9 aprilie , când acest document va fi adoptat în CNC.
Liderul PDL, Emil Boc a precizat că suspendarea se aplică pentru persoanele arestate, astfel încât până la o decizie definitivă şi irevocabilă, o persoană care este membru PDL şi este supusă arestării, nu mai are această calitate de membru de partid.
Constatarea acestei situaţii se face de către Biroul Permanent Naţional al partidului şi operează până când se decide ori o condamnare definitivă, când urmează excluderea din partid, ori eliberarea sa, caz în care poate redobândi calitatea de membru de partid.
Mircia Gutău, fostul primar al oraşului Râmnicu Vâlcea aflat după gratii pentru luare de mită se află într-o situaţie paradoxală. El a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului ca urmare a solicitării mai multor organizaţii neguvernamentale a localnicilor. Deşi regulamentul Primăriei nu permitea acordarea acestui titlu unei persoane care a încălcat legea, consilierii PD-L au găsit totuşi o soluţie. După modificarea regulamentului, consilierii au aprobat cu 14 voturi pentru şi şapte abţineri ca Mircia Gutău să devină cetăţean de onoare al oraşului Râmnicu Vălcea. Abţinerile au aparţinut consilierilor PSD şi PNL.
Antena3.ro