Antena 3 CNN Politică Compromisul sugerat de un aliat al lui Grindeanu, în ajunul votului pe moțiunea de cenzură

Compromisul sugerat de un aliat al lui Grindeanu, în ajunul votului pe moțiunea de cenzură

1 minut de citit Publicat la 17:00 20 Iun 2017 Modificat la 17:00 20 Iun 2017
o_1bj2srujh2mi52p1toiau7191q8.jpg
Foto: gov.ro

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a declarat marți, că singura rețetă pozitivă în momentul de față pentru PSD este ca cele două tabere - Dragnea și Grindeanu să stea la aceeași masă și să găsească o formulă prin care să redea încrederea românilor că programul de guvernare va fi dus până la capăt, scrie Agerpres.

Chirica a adăugat că în prezent "lucrurile sunt foarte volatile", iar declarațiile care se fac din cele două tabere pot fi contrazise imediat, însă trebuie înțeles că PSD a pierdut încrederea în propria guvernare, iar singura rețetă pozitivă care mai rămâne este așezarea la masa dialogului și găsirea unei formule prin care să fie recâștigată încrederea românilor că programul de guvernare va fi dus la capăt.

"Situațiile se schimbă de la un moment la altul, de la o zi la alta și până în momentul votului nu putem să discutăm încă. Un lucru este cert, din orice soluție PSD a pierdut deja pentru că a lansat o teză în spațiul public că nu poate să facă propria guvernare și deja a pus la îndoială orice pas viitor în acest sens. E păcat", a comentat Chirica.

Edilul ieșean a spus totodată că poziționarea sa este aceeași ca și în zilele trecute și că reia apelul la "responsabilitate, echilibru și dialog".

"M-am poziționat principial și mă poziționez în continuare principial, pentru a respecta ce le-am spus în decembrie 2016 votanților noștri. De aceea fac apel din nou la responsabilitate, la echilibru și dialog, pentru că de fapt singura rețetă pozitivă în momentul de față este ca cele două tabere, dacă le putem numi așa, Grindeanu — Dragnea, să poată fi puse la aceași masă să găsească o formulă, o formulă care să le ofere un lucru care în mare parte s-a pierdut: încrederea românilor că putem duce programul de guvernare până la capăt", a mai spus primarul Mihai Chirica.

Eurodeputatul Cătălin Ivan și primarul Iașiului, Mihai Chirica, au declarat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că nu cred că moțiunea PSD împotriva Guvernului Grindeanu are șanse să treacă de plenul Parlamentului și au susținut că actul de guvernare nu poate fi continuat răsturnând propriul guvern.

×
x close