Comisia de anchetă parlamentară care anchetează felul în care au fost cheltuiţi banii publici la Ministerul Turismului a decis să ceară începerea urmăririi penale în cazul ministrului Elena Udrea pentru încălcarea Legii răspunderii ministeriale, a Constituţiei şi a Regulamentului Camerei Deputaţilor. Membrii comisiei au dat curs în unanimitate propunerii preşedintelui acestui for, liberalul Ludovic Orban care a acuzat-o pe ministrul Turismului că a refuzat să participe la audieri şi să pună, în termen legal, la dispoziţia comisiei, documentaţia solicitată. Solicitarea de declanşare a urmăririi penale va fi introdusă ca un punct distinct în raportul final al comisiei de anchetă, ce ar fâputea fi finalizat cel târziu miercurea viitoare, a precizat Orban.
În întocmirea cererii sale de demarare urmăririi penale, Orban a ţinut seama de faptul că Elena Udrea s-a prezentat de două ori la comisia de anchetă doar pentru a reitera acuzaţiile de ilegalitate şi înscenare a unui dosar politic la adresa membrilor acestui for, ea refuzând să răspundă la întrebările deputaţilor, în vederea clarificării modului în care au fost utilizaţi banii publici în campaniile de promovare a turismului românesc.
Dacă Udrea a profitat de scandalul interceptărilor unor discuţii ale membrilor comisiei pentru a cere recuzarea mai multor parlamentari ai acestui for, Orban a reclamata la rândul său că ministrul nu a pus la dispoziţia comisiei documentaţia cerută în termenul stabilit prin lege şi că mai mult, a remis informaţii eronate.
"Acesta este rezultatul comportamentului ministrului şi ministerului Turismului care este contrar articolului 111 din Constituţia României, care prevede obligativitatea fiecărui minister de a pune la dispoziţia fiecărei comisii parlamentare toate informaţiile şi documentele solicitate", a explicat Ludovic Orban resorturile deciziei comisiei de astăzi.
Comisia o mai acuză pe Elena Udrea şi de încălcarea legii ministeriale care stabileşte, la art. 8, al. 1, litera B, că "se consideră infracţiune furnizarea de informaţii care nu sunt conforme cu realitatea" către comisiile de anchetă.
Marius Vulpe, Antena3.ro