"Din păcate, majoritatea românilor şi-a dat seama abia acum că am avut dreptate", a declarat, în debutul lucrărilor Senatului, Puiu Haşotti.
El a menţionat că s-au împlinit trei ani de când, "cu îndreptăţire", 322 de parlamentari au propus suspendarea preşedintelui Băsescu, dar electoratul a respins la referendumul din 19 mai 2007 această variantă.
Parlamentul a aprobat, 19 aprilie 2007, hotărârea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, cu 322 de voturi "pentru" şi 108 voturi "împotrivă" şi 10 abţineri. Interimatul funcţiei a fost asigurat de preşedintele Senatului din acea perioadă, Nicolae Văcăroiu.
La referendumul din 19 mai 2007, au votat împotriva demiterii preşedintelui Traian Băsescu 74,48% dintre cei care s-au prezentat la urne, iar pentru demiterea acestuia s-au pronunţat 24,75%, prezenţa fiind de 44,45% din totalul persoanelor cu drept de vot.
Antena3.ro